Vodafone este noul partener UEFA. Compania va sponsoriza până în 2030 mai multe competiții, printre care Liga Campionilor la Fotbal Feminin și EURO 2029

0
0
Publicat:

Vodafone a semnat un parteneriat pe termen lung cu UEFA și UC3, prin care va susține dezvoltarea fotbalului european, atât la nivel feminin, cât și masculin.

(De la stanga la dreapta) Nadine Kessler, Director General pentru Fotbal Feminin, UEFA; Nikos Vlachopoulos, Director Comercial Vodafone Group; Ahmed Essam, CEO Piete Europene, Vodafone; Anne Stilling, Director Global de Brand, Cercetare si CX, Vodafone; si Guy-Laurent Epstein, Director Executiv de Marketing, UEFA. FOTO: Vodafone

Compania va sponsoriza până în 2030 mai multe competiții importante: Liga Campionilor la Fotbal Feminin, Campionatul European EURO 2029, Futsal EURO 2027, Liga Națiunilor, Preliminariile Europene, dar și Campionatele Europene U19 și U17.

În ceea ce privește fotbalul masculin, Vodafone a devenit partener licențiat al Ligii Campionilor UEFA pentru sezoanele 2025-2026 și 2026-2027.

„Încântați să sponsorizăm fotbalul feminin!”

Oficialii UEFA au salutat acest parteneriat, subliniind rolul pe care fotbalul feminin îl are în prezent, după succesul înregistrat la EURO 2024, dar și importanța implicării unor companii mari în sprijinirea acestui sport.

„Este extraordinar să fim din nou asociați cu fotbalul european. Suntem încântați să sponsorizăm fotbalul feminin, unul dintre sporturile cu cea mai rapidă creștere la nivel global. De asemenea, în calitate de partener oficial licențiat al celei mai importante competiții masculine de club, Vodafone va contribui la îmbunătățirea experienței pentru fani!, a declarat Ahmed Essam, CEO Piețe Europene, Vodafone Grup.

La competițiile sportive de amploare, Vodafone a avut grijă ca suporterii să beneficieze de o conexiune stabilă, chiar și atunci când zeci de mii de oameni folosesc rețeaua în același timp. Prin soluțiile tehnice implementate, compania a reușit să reducă problemele de semnal și să îmbunătățească experiența celor prezenți pe stadioane sau la evenimente majore.

Nadine Kessler: „Deschidem calea către mai multe oportunități pentru femei!”

Oficialii UEFA au subliniat încă o dată dezvoltarea accelerată a fotbalului feminin și importanța noilor parteneriate pentru susținerea dezvoltării fenomenului.

„Ascensiunea fulminantă a fotbalului feminin este incontestabilă, confirmată de succesul record al Campionatului European de Fotbal Feminin UEFA din această vară. Acest sport continuă să atragă unele dintre cele mai cunoscute companii din lume, dornice să facă parte din această experiență memorabilă. Suntem încântați să urăm bun venit Vodafone în comunitatea de parteneri ai competițiilor feminine UEFA.

Angajamentul și dimensiunea lor globală îi recomandă drept aliatul ideal în eforturile noastre comune de a duce mai departe acest sport. Astfel, vom deschide calea către mai multe oportunități pentru femei și fete și vom inspira următoarea generație de fani și jucători din întreaga lume!”, a menționat Nadine Kessler, Director General pentru Fotbal Feminin UEFA.

„Împreună vom crea experiențe memorabile!”

„Ne bucură decizia Vodafone de a ni se alătura ca sponsor al fotbalului feminin UEFA și partener licențiat al Ligii Campionilor UEFA. Experiența considerabilă a companiei în susținerea sportului, laolaltă cu angajamentul lor pentru inovație și incluziune, se aliniază perfect cu viziunea noastră de a dezvolta pasiunea pentru joc la toate nivelurile. Împreună, așteptăm cu nerăbdare să putem construi experiențe memorabile și de impact, care să aducă fanii mai aproape de sportul pe care îl iubesc!”, a adăugat și Guy-Laurent Epstein, Director de Marketing UEFA și Managing Director UC3.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat