VIDEO Oscar Pistorius a fost mutat din închisoare în arest la domiciliu, după executarea a doar un an din pedeapsa pentru uciderea iubitei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sprinterul sud-african Oscar Pistorius, cunoscut pentru faptul că a fost primul atlet cu picioarele amputate care a participat la Jocurile Olimpice, a fost mutat din închisoare în arest la domiciliu după ce a executat doar un an din sentinţa de cinci ani de detenţie, primită pentru uciderea iubitei sale, modelul Reeva Steenkamp, în februarie 2013, relatează BBC.

Atletul a fost trecut sub arest la domiciliu condiţionat de restricţionarea dreptului de deţinere a armelor de foc şi de participarea la şedinţe de psihoterapie. Pistorius a devenit eligibil pentru comutarea pedepsei deoarece a executat o şesime din durata acesteia, conform legislaţiei sud-africane. 

Însă sportivul s-ar putea întoarce în închisoare pentru a executa o pedeapsă mai lungă, deoarce procurorii au contestat sentinţa la Curtea Supremă de Apel din Pretoria, susţinând că Pistorius ar trebui condamnat pentru crimă în loc de omucidere, fapt ce i-ar aduce o pedeapsă mult mai îndelungată. Audierile vor începe în luna noiembrie.

Oscar Pistorius a fost condamnat anul trecut la cinci ani de închisoare pentru ucidere din culpă, după ce şi-a împuşcat mortal iubita, modelul sud-african Reeva Steenkamp, în casa sa din Pretoria, pe 14 februarie 2013. Circumstanţele incidentului au rămas subiect de controversă: Steenkamp a fost găsită împuşcată mortal în baia casei. Atletul a susţinut că a tras 4 gloanţe prin uşa băii, crezând că cineva a intrat prin efracţie în casă şi s-a ascuns acolo, precizând că nu ştia că iubita sa se afla în baie. 

Însă procurorii susţin că dovezile indică spre o crimă, din cauza inconsistenţelor din discursul lui Pistorius. De exemplu, atletul a declarat iniţial că s-a dus spre baie după ce şi-a pus protezele, însă unghiurile la care au fost observate urmele de glonţ indică faptul că el a tras de pe cioturi.

Oscar Pistorius a devenit cunoscut pe plan mondial pentru performanţele sale în cursele de sprint pe traseu, în ciuda faptului că a avut ambele picioare amputate la nivelul genunchilor de la vârsta de 11 luni. Atletul sud-african a câştigat şase medalii de aur la Jocurile Paralimpice, şi a devenit primul sportiv cu membre amputate care a participat la o ediţie a Jocurilor Olimpice, în cadrul ediţiei Londra 2012. El mai are în palmares şi o medalie de argint la Campionatele Mondiale de Atletism din 2011, obţinută ca membru al ştafetei Africii de Sud în proba de 4x400 de metri.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!