Oscar Pistorius ar putea fi eliberat în august, după 10 luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atletul paralimpic sud-african Oscar Pistorius ar putea fi eliberat din închisoare în luna august, după 10 luni în spatele gratiilor.

În octombrie 2014, Oscar Pistorius a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru uciderea din culpă a logodnicei sale Reeva Steenkamp. O comisie de eliberare condiţionată va recomanda ca Oscar Pistorius să fie plasat în arest la domiciliu în luna august a acestui an.

Atunci, el va fi stat 10 luni după gratii, adică o şesime din pedeapsă. Conform legilor sud-africane, el poate fi eliberat după această perioadă, date fiind condiţiile speciale, informează CNN.

Oscar Pistorius are ambele picioare amputate dinaintea aniversării de un an. În 2012, el a concurat la Jocurile Olimpice în probele de 400 de metri şi ştafeta de 400 de metri, purtând două proteze speciale. 

Pe 14 februarie 2013, el şi-a împuşcat logodnica, declarând că a confundat-o cu un infractor care a intrat prin efracţie în casa sa. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite