VIDEO Italia, sfârşitul unui vis / Noua generaţie pe care va conta Cesare Prandelli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mediafax | În naţionala Italiei va începe schimbul de generaţii 

Dezamăgită că a pierdut în faţa Spaniei, Italia îşi face deja calculele pentru următorele competiţii.

Cesare Prandelli întrevede un viitor frumos pentru Squadra Azzurra, dincolo de înfrângerea din finala Campionatului European. Acesta şi-a felicitat jucătorii pentru prestaţia avută în meciurile de anul acesta şi şi-a îndreptat privirea spre următoarele competiţii. Selecţionerul a declarat că vrea să-şi continue mandatul de antrenoriat pe banca tehnică a Italiei, dar a avertizat că „ar trebui să nu mai avem mentalitatea unei echipe de club, ci ar trebui sa reorganizăm tot sistemul, începând cu echipele de copii şi juniori. Aşa a făcut şi Spania!”

Din 11-le Italiei din finala CE, se preconizează ca patru fotbalişti emblematici să se retragă de la naţională, din lotul care a participat la Euro 2012.

  • Gianluigi Buffon: În vârstă de aproape 35 de ani, portarul lui Juventus a participat probabil la ultimul său campionat european de fotbal.
  • Antonio Cassano: Deşi are doar 29 de ani, atacantul a suferit o operaţie pe cord şi o mare parte din acest sezon a fost compromisă pentru atacantul lui AC Milan. Cu toate că a primit acceptul medicilor pentru a juca şi a bifat câte o repriză la meciurile din CE 2012, este foarte probabil să fie ultimul Campionat European pentru fotbalistul vicecampioanei Italiei.
  • Federico Balzaretti: În vârstă de 30 de ani, fundaşul stânga al lui Palermo va face loc probabil noilor veniţi în naţionala Italiei, fiind, totuşi, o soluţie de compromis la acest Euro pentru primul "11".
  • Andrea Pirlo: Ajuns la 33 de ani, mijlocaşul lui Juventus Torino a oferit momente de neuitat la Euro, fiind decisiv în parcursul naţionalei Italiei. Pentru el, se pare, a fost ultima competiţie majoră inter-ţări, deşi Prandelli a declarat că şi-ar dori ca Pirlo să poată juca şi la Mondlalul din Brazilia.


Pentru a suplini lipsa acestora, Prandelli are în vedere următoarele tinere speranţe:

  • Marco Verratti este noul mijlocaş minune al italienilor. În vârstă de 19 ani, Verratti a fost un fotbalist important pentru Pescara, reuşind să promoveze în Seria A. Acesta impresionează prin capacitatea uimitoare de a scoate adversarii din joc şi prin precizia paselor sale. Singurul dezavantaj al fotbalistului ar putea fi înălţimea (1.65). Juventus a fost prima echipă care a dorit să-l transfere pe Verratti, dar acesta a preferat să rămână deocamdată la Pescara.


 

  • Federico Macheda este un atacant în vârstă de 20 de ani, legitimat din 2008 la Manchester United şi împrumutat pentru un sezon clubului englez Queens Park Rangers. Fotbalistul a mai fost împrumutat anul trecut în Italia, la Sampdoria.


 

  • Andrea Bertolacci este un mijlocaş care joacă din 2009 la Lecce. În primul său sezon în Seria A – Italia, Bertolacci a participat la 9 meciuri şi a înscris 3 goluri. În vârstă de 20 de ani, fotbalistul promite.
  • Giusseppe Rossi: Atacantul lui Villareal a suferit o ruptură de ligamente şi a ratat Campionatul European 2012. Accidentat în octombrie anul trecut, cu un diagnostic crud, ruptură de ligamente la genunchiul drept, problemele au recidivat. Totuşi, la 25 de ani, Rossi este o  un pion de bază pentru naţionala Italiei în viitoarele competiţii.
  • Antonio Candreva: În vârstă de 25 de ani, mijlocaşul şi-a început cariera în 2004 la Ternana, în 2007 fiind transferat la Udinese. În ultimul său sezon în Seria A, Candreva a evoluat în 18 meciuri şi a înscris 8 goluri.
  • Mario Balotelli: La cei 21 de ani, Balotelli a confirmat aşteptările lui Prandelli. Cu trei reuşite la CE 2012 şi favorit iniţial la Gheata de Aur, atacantul lui Manchester City promite să fie noul lider al naţionalei.
Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două