VIDEO Becali, Sărbători nefericite: FCSB a încheiat anul în genunchi! Gol de geniu marcat de Deac, iar CFR e lider autoritar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul românesc a intrat în „hibernare“ cu cel mai aşteptat meci din runda cu numărul 21 în care s-au întâlnit primele două clasate.

FCSB a pierdut titlul în ultimele trei sezoane şi, la cum arată finalul anului 2018, nici în 2019 nu sunt perspective bune pentru formaţia finanţată de Gigi Becali.

Bucureştenii au fost învinşi, sâmbătă, pe „Arena Naţională“ de liderul CFR Cluj, scor 0-2 (Deac 28, Ioniţă 90+6). Primul gol al meciului a venit după o execuţie de geniu al mijlocaşului în vârsta de 32 de ani.

După pauză, meciul a fost destul de bun, cu ocazii de ambele părţi. Gnohere a avut un şut scos de pe linia porţii (69), după care CFR Cluj le-a mai dat o lovitură bucureştenilor. Ardelenii au declanşat un contraatac fabulos, demn de PlayStation, iar Ioniţă, scăpat singur cu Bălgrădean a fost doborât de Mihai Roman, cel care a văzut „roşu“ direct (72). Din lovitura liberă acordată la marginea careului, Djokovici a zguduit transversala cu un şut-bombă (74).

CFR putea face 2-0 în minutul 80, atunci când Omrani a avut o lovitură de cap scoasă de Bălgrădean, iar la poarta cealaltă, Gnohere a ratat o nouă şansă mare gol, Arlauskis având o paradă excelentă (83).

Finalul a fost unul nebun! Mureşan a văzut al doilea „galben“ (90+2), iar CFR a rămas şi ea în zece oameni. Apoi, Nedelcu a faultat în careu, iar Sebastian Colţescu a arătat, corect, spre punctul cu var. Până să fie executat penalty-ul, Bălaşa a văzut şi el al doilea „galben“, fiind trimis la cabine. N-a mai contat, fiindcă Ioniţă a executat de la 11 metri, stabilind scorul final: FCSB - CFR Cluj 0-2!

CITEŞTE ŞI:

Mihai Stoica, jalnic: Gigi Becali a povestit cum vorbea Meme despre Nicolae Dică! Ştim şi cine poate veni antrenor la FCSB

Dică, distrus: Becali l-a făcut cu ou şi cu oţet, iar fanii i-au cerut demisia. Antrenorul are zilele numărate la FCSB

Dică, „sinucigaş“: Antrenorul l-a luat la „palme“ pe Becali înainte de a-şi da demisia. Conferinţă explozivă

După 21 de etape, zona de play-off arată aşa:

1. CFR Cluj 46p

2. FCSB 40p

3. CS U Craiova 38p

4. Sepsi 33p

5. Viitorul 33p

6. Astra 31p

VEZI GOLUL MARCAT DE CIPRIAN DEAC

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă