US Open, rezultate șocante la fete: După Halep, alte vedete uriașe sunt în drum spre casă

0
Publicat:

Simona Halep (30 de ani, 7 WTA) a fost surpriza neplăcută de la US Open 2022, după prima zi de meciuri de pe tabloul principal. Iar la băieți, acest statut nedorit a fost preluat de Stefanos Tsitsipas (5 ATP), învins în runda inaugurală, de Galan Riveros (94 ATP).

Naomi Osaka, cu două titluri la US Open, a fost deja eliminată. FOTO: Arhiva Adevărul

Diferența între cele două probe de simplu e că, de atunci, la fete s-au înmulțit suprizele, pe când la băieți, favoriții au cam bătut pe linie.

Primul nume mare, care a părăsit tabloul feminin după Halep, a fost Jelena Ostapenko (16 WTA). Care a cedat în meciul cu Qinwen Zheng (39 WTA), scor 3-6, 6-3, 4-6.

Următoarea „bombă“ a fost eliminarea campioanei en-titre de la Wimbledon, Elena Rybakina (25 WTA). Aceasta a fost învinsă de Clara Burel (131 WTA), scor 4-6, 4-6.

Mai departe, a fost înfrângerea campioanei de la US Open 2021, Emma Răducanu (11 WTA), trimisă acasă de Alize Cornet (40 WTA) după un meci în care franțuzoaica s-a impus cu 6-3, 6-3.

În fine, ziua a doua de la US Open s-a încheiat cu eliminarea campioanei din 2018 și 2020. Pentru că Naomi Osaka (44 WTA) a cedat în fața americancei Danielle Collins (19 WTA), scor 6-7, 3-6.

Rafael Nadal, debut victorios la US Open 2022. FOTO: Arhiva Adevărul

La băieți, niciun alt rezultat surprinzător. Rafael Nadal (3 ATP) și-a făcut și el debutul pe tablou, cu o victorie ce-i drept în patru seturi: 4-6, 6-2, 6-3, 6-3 cu Rinki Hijikara (198 ATP). Pentru Nadal urmează meciul cu Fabio Fognini (60 ATP) din turul II.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO