Uruguay - Coreea de Sud. Meci terminat nedecis în grupa H

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uruguay și Coreea de Sud au terminat nedecis primul lor meci la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată pe Education Stadium.

Coreea de Sud - Uruguay. FOTO FIFA World Cup

Uruguay a semnat cele mai mari ocazii ale partidei din grupa H, la Campionatul Mondial din Qatar  trupa antrenată de D. Alonso lovind de două ori bara porții apărate de Kim.

Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut fundașului Godin, care a trimis cu capul în bară, după un corner bătut de pe partea dreaptă. Jucătorul lui Real Madrid, F. Valverde, putea aduce victoria pentru echipa sa pe final, însă șutul său trimis de la aproximativ 30 de metri a lovit tot bara coreenilor. 

Meciul a fost unul echilibrat în cea mai mare parte a sa, semănând cu un veritabil meci de şah, în care cele două echipe au riscat foarte puţin.

După ce în primul sfert de oră nici nu a ieşit din propria jumătate, echipa Uruguayului a avut primele ocazii notabile. Valverde a preluat cu dreptul şi a tras cu stângul din careu, peste poartă (19), apoi Nunez (22) nu a ajuns la o minge trimisă în faţa porţii, iar pe un contraatac foarte promiţător Olivera a greşit pasa pentru Nunez (27), conform AGERPRES.

Sud-coreenii au avut o şansă mare de a deschide scorul, însă Ui Jo Hwang (34) a reluat de la 10 metri, puţin peste poartă.În finalul primei reprize, ''celeştii'' au avut o bară prin căpitanul Godin (43), care a trimis cu capul de la 8 m, după cornerul lui Valverde.

Nici repriza secundă nu a arătat diferit, chiar dacă sud-americanii au avut o posesie mai bună. Nunez (63) a fost blocat de portar în momentul centrării, Cavanii nu a ajuns la şutul-centrare al lui Nunez (81), iar Valverde a trimis o torpilă de la 25 de metri în bara porţii adverse (89).''Războinicii Taeguk'' au avut şi ei două şanse, însă Guesung Cho (77) a şutat de la 20 de metri pe lângă ţintă, iar Son a trimis şi el alături de la 20 de metri (90), după o greşeală a portarului Rochet.

Scor final, Uruguay - Coreea de Sud 0-0 și ambele echipe merg mai departe cu șanse egale de calificare, dintr-o grupă în care se mai află Portugalia și Ghana. 

Coreea de Sud, aflată la a 10-a participare consecutivă la Cupa Mondială, nu a trecut de grupe la ultimele două ediţii.

Uruguayul, după campioană mondială (1930, 1950), s-a oprit în sferturile de finală la ediţia din 2018.


Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare