Exclusiv Unul dintre cei mai huliți tricolori l-a descoperit, de fapt, pe Mirel Rădoi. Fotbalistul cu care se tot laudă Sorin Cârțu a costat 5.000 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Mirel Rădoi (44 de ani) s-a întors la Craiova ca să împlinească marele vis al oltenilor: titlul așteptat din 1991, dar a renunțat la cârma echipei la mijlocului sezonului regular, locul său fiind luat de portughezul Filipe Coelho (45 de ani).

Mirel Rădoi era om de bază la Steaua

Ascensiunea lui Rădoi ca fotbalist a început în Craiova, dar nu la Universitatea, ci la Extensiv, care era a doua formație a orașului, transformată din Electroputere.

Condusă de frații Eugen și Nicu Mihăilescu, Extensiv l-a cumpărat pe Rădoi în 1999 de la Drobeta Turnu Severin, iar un an mai apoi l-a vândut la Steaua contra sumei de 170.000 de dolari plus un procent de 50% dintr-o viitoare revânzare, dar nu mai puțin de 1.000.000 de dolari.

Oficial, antrenorul Sorin Cârțu (70 de ani) își asumă „paternitatea” aducerii lui Rădoi la Extensiv. Plecat de 10 ani în Anglia, Eugen Mihăilescu, 66 de ani, prezintă o altă versiune.

2.000 de dolari luați cu împrumut

A venit la mine, într-o zi, Florin Șoavă, care este finul meu, și mi-a zis că la Drobeta joacă un tânăr de mare perspectivă, Mirel Rădoi. Era antrenat de Marian Brihac, cel care îl pregătise și pe el.

Am aflat că Drobeta are un amical cu Școala Gică Popescu pe un teren aflat la ieșirea din Craiova, la Broscuța, cum se numea pe atunci. Am mers cu fratele meu și cu Sorin Cârțu, care era antrenorul de atunci echipei, la acel meci, ca să-l urmărim pe Mirel.

Ne-a plăcut ce am văzut și, cum nu era scump, am decis să facem actele pe acolo. Ni s-a cerut suma de 5.000 de dolari. Eu aveam asupra mea doar 3.000 de dolari și am apelat la Sorin pentru restul de 2.000 de dolari. Era o zi de sâmbătă sau de duminică și nu se puteau scoate bani din contabilitate. I-am restituit ulterior suma lui Cârțu.

Așa a ajuns Mirel Rădoi la Extensiv. Apoi, în 2000, am negociat direct cu Gigi Becali, la București, vânzarea lui Rădoi. Steaua îl luase deja de la noi, cu un an înainte, pe Claudiu Răducanu, care a fost un rebel și pe care l-am „pescuit” de prin gară, că nu avea unde să doarmă”, povestește Eugen Mihăilescu, aflat în prezent în litigiu cu „rechinii imobiliari” din Craiova care au pus ochii pe fosta bază spotivă Extensiv.

Florin Șoavă, ca jucător al Craiovei

Conform spuselor lui Eugen Mihăilescu, Florin Șoavă (47 de ani), care pe atunci era jucător la Extensiv, a fost cel care l-a propus pe Mirel Rădoi la echipă. Cu două prezențe la națională în 2003, în mandatul lui Anghel Iordănescu, fostul rapidist a fost unul dintre cei mai huliți tricolori, fiind ironizat la fiecare apariție.

Becali și-a răscumpărat clauza de 50% cu pământuri

Omul de afaceri oltean își amintește și cum au decurs apoi negocierile cu oficialii de la Steaua pentru vânzarea lui Rădoi:

La Hotel Lido au venit Gigi Becali, Victor Pițurcă și Viorel Păunescu. Țin mite că Gigi avea un Mercedes negru cu două uși. M-am urcat la el în mașină, la plecarea de la hotel. La Steaua, forma de organizare era incertă.

Ulterior, după câțiva ani, Becali a răscumpărat cele 50% din drepturile federative asupra lui Rădoi cu niște pământuri. Mi-a dat parcele de teren în Pipera, dar care nu aveau valoarea pe care o au acum și pe care le-am vândut la puțin timp. Nu am așteptat să le crească prețul”.

Victor Pițurcă a primit informații despre Rădoi de la Sorin Cârțu, dar și de la fratele său, Eugen Pițurcă, care era angajat la Extensiv ca administrator al bazei.