Video Un puști român face senzație la academia de tenis a lui Rafael Nadal. Provenit dintr-o familie bogată, Matei Chelemen are un manager de soi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După retragerea de anul trecut din tenis, spaniolul Rafael Nadal (39 de ani) se concentrează pe activitatea la academia pe care a deschis-o în țara sa natală încă de pe vremea în care era jucător activ, iar la inaugurare l-a avut ca invitat special pe prietenul Roger Federer.

Matei Chelemen, la un meci pe zgură FOTO Captură Instagram

Omagiat la Roland Garros pentru cele 14 titluri câștigate pe zgura pariziană, Nadal este cu ochii pe activitatea de la școala sa de tenis, unde tinerii au parte nu doar de formare și de specializare în sportul alb, ci sunt integrați și într-un sistem de învățământ.

În urmă cu două zile, pe contul de Instagram al academiei a apărut povestea unui român, Matei Chelemen (15 ani), care a decis să se pregătească acolo. Într-o engleză de invidiat, tânărul își exprimă năzuințele.

Cu o maturitate nespecifică vârstei, nu afirmă că vrea să devină numărul 1 mondial și realizează cât de grele sunt turneele prefesioniste în care vrea să joace peste câțiva ani.

Juniorul recunoaște că i-a fost greu să-și lase prietenii în țară și i-ar plăcea să se distreze pe jocuri video, precum o fac alți copii de vârsta lui, dar știe că are de respectat o rutină zilnică, pentru a spera că într-o zi va deveni un jucător profesionist.

Despre puștiul Matei Chelemen se cunosc puține informații în România. Printre cele mai recente fotografii de pe contul său de Instagram apare una cu jucătorul momentului, spaniolul Carlos Alcaraz, proaspătul campion de la Roland Garros.

Matei nu l-a ratat pe Alcaraz FOTO Captură Instagram

Surse din tenis susțin că Matei provine dintr-o familie bogată, pe modelul Joao Fonseca, Taylor Fritz, Jessica Pegula sau Emma Navarro, și a intrat pe mâna managerei Virginia Ruzici.

Fostă câștigătoare la Roland Garros în 1978, Ruzici, stabilită în Franța, a stat multă vreme în spatele Simonei Halep, fost lider WTA.

Matei se prezintă publicului FOTO Captură Instagram
Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”