Exclusiv Un fost secund al lui Mircea Lucescu îi dezvăluie secretul: aici nu poate să-l egaleze nimeni

La 83 de ani, Mircea Rădulescu își poartă zilnic pașii în zona Chibrit din Capitală, între casă și șaormeria pe care familia lui o deține. Cel poreclit „Riciu” i-a fost secund actualului selecționer, Mircea Lucescu, în perioada 1980-1984.

Cum s-a făcut conexiunea dumneavoastră cu Mircea Lucescu?

Mircea Rădulescu: Am fost colegi mai întâi la Știința București, care a devenit apoi Sportul Studențesc. De atunci era prins de antrenorat. A fost un început al preocupărilor lor. Și nu mă surprinde longevitatea lui. 

Poate conduce naționala și la Cupa Mondială?

L-am întrebat: cât mai de gând să mai antrenezi? Mi-a răspuns: „Cât mă va ține pasiunea”. Asta îi dă lui sănătate, energie... Motivația de a continua. Dumnezeu știe dacă va conduce naționala la Mondiale, mă refer la sănătate. E greu de anticipat.

Se „luptă” cu contestatarii pentru vârstă

Ce credeți că mai are ceva de dovedit?

Are de dovedit ceva celor care îl constestă pentru vârstă. Are o putere psihică și mai înverșunată. Vrea să dovedească faptul că nu vârsta îi decide viața. Eu mă bucur de orice succes al lui, ca pentru un prieten adevărat.

A realizat ceva important la națională până acum?

Destule. Dar una e să joci cu echipele din grupa noastră și alta e să dai bătălii cu forțele europene și mondiale.

Cum ați colaborat cu dânsul la națională? Este un om dificil?

Nu am avut dificultăți. Totul a curs normal. În 1980, eram acasă, în baie, mă bărbieream, când am aflat de la radio că Comitetul Executiv al FRF a hotărât numirea la națională a cuplului Lucescu-Rădulescu. Nu fusesem informat de nimeni privind mutarea asta. Apoi, în 1990 a urmat numirea ca antrenor principal la națională (1990-1992). Țin minte că Piști Covaci era prin federație și mi-a zis: „Puștile, ți-am văzut echipa, arată ca una germană”. Eu eram atunci antrenor la Sportul.

Cum a reacționat Lucescu când ați preluat naționala?

S-a cam supărat, dar nu rău! A fost de scurtă durată. El era în Italia și plănuia să facem așa: eu să mă ocup de jucătorii din țară, iar el să-i supervizeze pe cei din străinătate. În 1992 mi-a dat demisia de la națională, fără să mă consult cu el. Nu pierdusem niciun meci, dar nu am reușit calificare la Euro 1992 din Suedia. Venisem după Gheorghe Constantin, cu care naționala pierduse cu 3-0 în fața Bulgariei. N-am putut recupera.

Ce are special Lucescu?

Fotbal pe pâine mănâcă mulți antrenori, dar pasiune ca a lui nu are nimeni. Aici nu poate fi egalat! Pregătește cel mai bine meciurile. Sunt chestii pe care le nu le va face publice niciodată. Sunt metodele lui, iar toate vin de la pasiune, de la ambiție. El are o concepție proprie despre joc, tipuri de antrenamente pentru fiecare moment în parte.

Naționala fără lider

Care este vedeta României?

Deocamdată, Lucescu. Dar el are un obiectiv să ridice valoarea fiecărui jucător. Unul care valoarează acum 1.000, să valoreze 5.000 peste un an! Nu văd un lider în teren, cum erau Hagi, Dobrin....

Stanciu?

E util, dar îl putem compara cu Boloni, să zicem? Echipa nu are un jucător de elită, un lider. 

Cum se poate forma unul?

Ca să fii lider există o explicație genetică, în primul rând. Apoi muncă, seriozitate, cultură etc. L-am întrebat pe Hagi, la o cafea: ce faci în teren de îl trimiți pe adversar în partea opusă, iar tu pleci cu mingea pe stângul, de nu te mai prinde nici de tricou? A început să râdă și mi-a răspuns: „Nea Mircea, asta e de la mămica”!