UEFA l-a suspendat două meciuri pe albanezul Mirlind Daku, de la EURO 2024, din cauza scandărilor naţionaliste

0
Publicat:

Federaţia Albaneză de Fotbal a anunţat că UEFA l-a suspendat duminică pentru două meciuri pe jucătorul Mirlind Daku, din cauza scandărilor naţionaliste ale acestuia la Campionatul European, relatează AP.

Mirlind Daku FOTO: X

Daku a luat o portavoce după meciul Albaniei cu Croaţia (2-2), miercuri, la Hamburg, şi s-a alăturat scandării de sloganuri împotriva Serbiei şi Macedoniei de Nord.

Federaţia albaneză a precizat, de asemenea, că UEFA a impus amenzi în valoare totală de 47.250 de euro (50.500 de dolari) pentru incidentele de la meci, unde fanii săi s-au alăturat suporterilor croaţi scandând un slogan antisârb, scrie news.ro.

Federaţia Sârbă de Fotbal a anunţat că va părăsi turneul dacă UEFA nu va decide sancţiuni pentru aceste incidente.

Albania joacă un meci decisiv în faza grupelor luni, împotriva Spaniei. Dacă Albania avansează, Daku va rata şi meciul din optimile de finală.

Ulterior, Daku a prezentat scuze pentru acţiunile sale, într-o postare pe reţelele de socializare, în timp ce UEFA a numit un anchetator pentru a cerceta "presupusul său comportament inadecvat".

Atacantul în vârstă de 26 de ani a început să joace pentru Albania anul trecut, după ce s-a folosit de dreptul său, conform regulilor FIFA, de a-şi schimba eligibilitatea de la Kosovo, fosta provincie etnică albaneză a Serbiei care şi-a declarat independenţa în urmă cu 16 ani.

UEFA a anunţat, de asemenea, acuzaţii împotriva federaţiilor sale membre albaneză şi croată pentru "un potenţial comportament rasist şi/sau discriminatoriu" al fanilor miercuri, care ar fi scandat "Ucideţi sârbii" în sârbă.

Federaţia Albaneză de Fotbal, sau FSHF, a cerut fanilor să fie "responsabili şi să evite incidentele şi revoltele".

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate