ȚSKA 1948 – FCSB, „respirăm“ în Conference League: Ne uităm de sus la bulgari și la fotbal VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pornit catastrofal în noul sezon european, campioana Farul Constanța fiind eliminată din turul I preliminar al Ligii Campionilor de către Sheriff Tiraspol (Republica Moldova). Așadar, s-a repetat rușinea produsă de CFR Cluj, anul trecut, în aceeași fază, în aceeași competiție. Și, odată cu eșecul „marinarilor“, am ajuns să avem patru echipe în Conference League, turul II preliminar. Și se pare că aici e de noi!

Florinel Coman, cel mai bun fotbalist din campionatul intern la ora actuală

Pentru că, miercuri seară, prima formație românească pornită la drum, în această săptămână europeană, a reușit obținerea unui rezultat bun, la Sofia. Vorbim despre FCSB, vicecampioana ultimilor mulți ani. În noua stagiune însă, formația din Berceni pare cea mai bună din țară, cu lotul cel mai omogen, dar și cel mai bun din punct de vedere valoric. Această prima impresie a fost întărită în meciul-tur cu ȚSKA 1948, liderul la zi al campionatului Bulgariei și formația care, în stagiunea precedentă, s-a clasat pe 3, disputând și finala cupei.

Pe arena „Vasil Levski“, cel mai mare stadion al Bulgariei, cu o capacitate de 43.000 de locuri, ȚSKA 1948 – FCSB s-a jucat, totuși, în fața unor tribune goale. Și nici pe teren fotbalul oferit de cele două formații n-a fost unul încântător. Ocazii puține în primele 45 de minute, însă ce ne-a bucurat pe noi a fost că reprezentanta României a intrat în cabine cu avantaj pe tabelă, după golul lui Florinel Coman din minutul 28.

VEZI GOLUL MARCAT DE FLORINEL COMAN

Târnovanu, salvator. Probleme cu nocturna

În partea secundă, ȚSKA 1948, o formație modestă totuși, semn că fotbalul bulgar e în mare suferință, a trecut pe lângă egalare. Vutov, trimis pe teren în minutul 60, a șutat la colțul scurt, dar portarul Ștefan Târnovanu a avut o intervenție excelentă, păstrând scorul de 1-0 pentru FCSB (65).

După câteva minute, meciul a avut o pauză mai lungă, de vreo șase minute, nu doar pentru hidratare – s-a jucat la 35 de grade Celsius – ci și pentru că au fost probleme cu noctura stadionului. Remediate, relativ repede, așa că partida s-a reluat. Din fericire, până la final, FCSB, fără să strălucească, și-a conservat avantajul, câștigând cu 1-0. Ceea ce înseamnă că vicecampioana României e mare favorită la calificare în turul III preliminar, înaintea returului de joia viitoare de pe „Arcul de Triumf“. Acolo, se va juca în fața unor tribune goale, în condițiile în care FCSB are de ispășit o etapă de suspendare în Europa. Chiar și așa, fără susținerea suporterilor, FCSB pare superioară, în comparație cu ȚSKA 1948 și ar trebui să avanseze în următoarea fază, fără prea mari emoții.

Adevăratul test pentru FCSB va veni însă, în turul III preliminar al Conference League, când va da de Nordsjaelland (Danemarca). Iar ultima confruntare cu o formație daneză, tot în Conference League, dar în faza grupelor, a fost de coșmar: 0-5, tur-retur, cu Silkeborg, anul trecut!

Conference League, turul II preliminar, manșa tur

Miercuri

*ȚSKA 1948 (Bulgaria) – FCSB 0-1

Joi

*ȚSKA Sofia (Bulgaria) – Sepsi 20.00 Digi Sport 3, Prima Sport 3

*Farul Constanța – Urartu (Armenia) 20.30 Digi Sport 2, Prima Sport 2

*CFR Cluj - Adana Demirspor (Turcia) 20.30 Digi Sport 1, Prima Sport 1

Meciurile-retur se vor juca, joi, 3 august. În caz de calificare, știm de cine vor da formațiile din Superliga noastră:

*FCSB - Nordsjaelland (Danemarca)

*Sepsi - Torpedo Kutaisi (Georgia) / Aktobe (Kazahstan)

*Farul Constanța – Flora Tallinn (Estonia)

*CFR Cluj - Osijek (Croația) / Zalaegerszeg (Ungaria)

Partidele din turul III preliminar al Conference League se vor juca pe 10 august (tur) și 17 august (retur).

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie