Tragedie în fotbal: a murit Bruno Metsu. Povestea antrenorului care a scris istorie cu Senegal şi care s-a convertit la Islam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bruno Metsu

A scris istorie la Mondialul din 2002, eliminând marea naţională a Franţei. Apoi, a luat drumul Orientului, iar această experienţă l-a schimbat ca om. Tot acolo a aflat verdictul crunt al medicilor după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci: cancer în faza terminală.

Fotbalul a pierdut un antrenor care şi-a pus amprenta pe sportul-rege. După o luptă teribilă împotriva cancerului, Bruno Metsu (59 de ani) s-a stins, luni seară, într-o clinică din oraşul său natal, Coudekerque, aflat în nordul Franţei. 

I-au dat trei luni, dar a rezistat un an

Metsu fusese diagnosticat cu cancer, în octombrie 2012, după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci jucat de echipa sa, Al-Wasl Dubai. Atunci, a fost spitalizat, iar medicii i-au transmis că boala s-a răspândit la colon, ficat şi plămâni. „Doctorii mi-au zis că mai am trei luni de trăit. Şocul a fost enorm“, a povestit, ulterior, Metsu, într-un interviu acordat celor de la „L’Equipe“.

Francezul s-a luptat admirabil, dar, luni seară, a venit vestea care a îndurerat lumea fotbalului. „A decedat în această noapte, la ora 03.30 (n.r. - ora locală). Sunt devastat. Bruno avea totul pentru a fi fericit, o carieră profesională de excepţie, bani, totul pentru a fi fericit împreună cu soţia sa şi cu copiii lui, apoi cancerul a câştigat. E de necrezut“, a declarat directorul executiv al clubului de baschet BCM Gravelines-Dunkerque, Herve Beddeleem, un prieten al lui Metsu, potrivit gsp.ro.

A dus Senegalul până în sferturile Mondialului

Bruno Metsu şi-a făcut un nume, ca antrenor, după performanţa din CM 2002, atunci când a atins sferturile turneului final cu naţionala Senegalului. 

Africanii au dat lovitura, învingând campioana mondială en-titre, Franţa, în primul meci din grupe, scor 1-0! Au urmat două remize cu Danemarca (1-1) şi cu Uruguay (3-3). Senegal a obţinut locul 2, înaintea francezilor, care au părăsit Mondialul fără punct şi fără gol marcat! În „optimi“, Senegal a trecut de Suedia (2-1), devenind prima echipă africană care a atins sferturile unui Mondial, după Camerun, în 1990. Aventura trupei lui Metsu s-a încheiat cu o înfrângere în faţa Turciei, dar Senegal a părăsit turneul lăsând în urma o impresie excelentă.

Şi-a schimbat numele în Abdul Karim

După Mondialul din 2002, legăturile lui Metsu cu Senegal au devenit şi mai puternice. Francezul s-a căsătorit cu o femeie musulmană, s-a convertit şi el la Islam, şi şi-a schimbat numele în Abdul Karim. 

Apoi, datorită cotei sale, Metsu a primit numeroase oferte din zona arabă şi, din 2002 până la sfârşitul carierei sale de antrenor, a lucrat numai în zona Golfului Persic. De altfel, în 2011, pe când era selecţionerul Qatar-ului, francezul s-a împrietenit cu Cosmin Olăroiu, care, la vremea respectivă, antrena Al-Sadd Doha.

Până să se apuce de antrenorat, Metsu a evoluat, ca mijlocaş, la Dunkerque, Anderlecht, Valenciennes, Lille, Nice, Roubaix şi Beauvais. 

Ce a câştigat ca antrenor?

*Liga Campionilor Asiei cu Al-Ain (2002-2003)

*Titlul în Emirate cu Al-Ain (2002-2003, 2004-2005)

*Titlul în Qatar cu Al-Gharafa (2004-2005)

*Cupa Sheikh Jassim, Cupa Coroanei Prinţului şi Cupa Emir-ului, toate cu Al-Gharafa

*Cupa Golfului Persic cu Emirate (2007)

*Locul 2 în Cupa Africii pe Naţiuni cu Senegal (2002)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta