Țiriac Open, încântător: ploaie de stele la București, începând de astăzi, cu premii uriașe

0
Publicat:

Nici că se putea un start mai potrivit pentru Țiriac Open (15-21 aprilie), imediat după ce româncele au obținut o calificare fantastică în finala Billie Jean King Cup 2024! Așadar, iubitorii tenisului din țară trăiesc o perioadă de vis.

Ion Țiriac s-a ținut de cuvânt și a readus un turneu ATP 20 în Capitală. FOTO: Arhiva Adevărul

La București, începe de astăzi un turneu masculin de categoria ATP 250, cum n-am mai avut din 2016. Acest lucru a fost posibil datorită lui Ion Țiriac (84 de ani). Chiar dacă, în ultimii ani, acesta s-a obișnuit să facă promisiuni care, în marea lor majoritate, au rămas pe hârtie, în schimb, în privința readucerii unui turneu masculin de calitate, miliardarul s-a ținut de cuvânt!

În 2016, a fost ultimul turneu aici, iar acum l-am adus înapoi. Îi mulţumesc domnului Marica şi domnului Năstase pentru că ne-au pus la dispoziţie acest club. Dar şi fiului meu îi mulţumesc pentru că mi-a dat bani ca să fac treaba asta cu turneul. E cel mai bun turneu de ATP 250 pe care l-am avut vreodată în România. Pe mine m-a fascinat faptul că românilor le-a căzut bine această competiție, şi-au adus aminte de ea, şi acum, din câte am înţeles, e sold-out. Aşa că păstrăm turneul şi mergem mai departe“, a declarat Ion Țiriac, în cadrul conferinței de sâmbătă.

Fostul jucător și-a amintit că, la începuturile întrecerii de la București, pe tablou s-a aflat și un sârb necunoscut, la vremea respectivă: „Sunt foarte mândru să spun că un tânăr pe numele lui Djokovici nu avea suficienţi bani să se antreneze în Serbia. Şi se antrena, de obicei, în România. Iar prima oară ca să poate să joace la acest turneu am fost nevoiţi să-i dăm un wild-card. A uitat asta, dar n-a uitat numele meu. Aşa că mă recunoaşte. Dar trei sferturi din succesul lui Djokovici se datorează acestui turneu unde a primit un wild-card“.

Alături de Ion Țiriac, la conferință a fost prezent și canadianul Denis Shapovalov (24 de ani), fost număr 10 mondial. Acesta și veteranul Stan Wawrinka (are titluri la Australian Open 2014, French Open 2015 și US Open 2016) sunt marile vedete de la Țiriac Open 2024.

E pentru prima oară când vin în România, am auzit multe lucruri frumoase despre această ţară şi sunt fericit că sunt aici. După o accidentare grea, din punct de vedere fizic sunt mai puternic cu fiecare săptămână care trece. Am avut o săptămână bună la Miami, sper că şi aceasta la Bucureşti va fi la fel“, a menţionat Shapovalov.

Premiile oferite în cadrul Ţiriac Open ajung la un total de 580.000 de euro. Jucătorul care se va impune la Bucureşti va obţine 250 de puncte ATP, plus un cec în valoare de 88.125 de euro. Finalistul se va alege cu 150 de puncte ATP și un premiu de 51.400 de euro.

Cele mai sonore nume de pe tabloul principal

*Francisco Cerundolo (22 ATP) – bye în turul I

*Tallon Griekspoor (26 ATP) – bye în turul I

*Sebastian Korda (27 ATP) – bye în turul I

*Stan Wawrinka (79 ATP) – Nuno Borges (58 ATP)

*Richard Gasquet (111 ATP) – Federico Coria (89 ATP)

*Luca Nardi (76 ATP) – Thiago Seyboth Wild (68 ATP)

*David Goffin (99 ATP) – Miomir Kecmanovici (66 ATP)

*Denis Shapovalov (122 ATP) – Corentin Moutet (101 ATP)

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate