Tenisul zguduit: Anett Kontaveit, locul 2 în lume anul trecut, se retrage la 27 de ani. Explicațiile deciziei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenisul feminin are o listă tot mai lungă a jucătoarelor care și-au agățat racheta în cui, când nimeni nu se aștepta la o asemenea decizie. Ashleigh Barty, de pildă, și-a anunțat retragerea, în martie 2022, când era pe locul 1 în lume, la doar 25 de ani! Acum, a apărut anunțul retragerii lui Anett Kontaveit (Estonia, 27 de ani). Vorbim despre o sportivă care, anul trecut, mai precis pe 6 iunie 2022, atingea locul 2 WTA!

Anett Kontaveit încheie socotelile cu sportul de performanță

Între timp însă, lovită de probleme medicale tot mai mari, Kontaveit a ajuns să joace tot mai puțin. Dovadă și faptul că, în acest sezon, are doar 14 partide. Și un bilanț negativ: 6 victorii, 8 înfrângeri. Pe fondul acestei situații, cauzate de problemele de la spate, Kontaveit - ocupă locul 79 în lume - a anunțat că va ieși din circuitul feminin, după Wimbledon 2023 (3 – 16 iulie).

Ce a anunțat Anett Kontaveit pe rețelele de socializare?

*Astăzi, anunț că îmi voi încheia cariera, ca sportivă de performanță. După mai multe vizite la medic și după discuții cu echipa mea medicală, am fost informată că am o degenerare a discurilor lombare, la spate.

*Această problemă nu permite efectuarea antrenamentelor la intensitate maximă și participarea la meciuri. Așadar, e imposibil să-mi continui cariera, la nivel înalt, într-un sport atât de competitiv.

*Tenisul mi-a dat atât de multe și sunt recunoscătoare pentru asta. A fost foarte important că am avut ocazia să flutur steagul Estoniei pe terenul de tenis și că am putut juca în fața fanilor, în jurul lumii.

*Sunt pregătită pentru noi provocări, după o ultima participare la un turneu, ca jucătoare profesionistă de tenis. Pentru că vreau să dau totul și să mă bucur, la Wimbledon. Vă mulțumesc pentru susținerea voastră permanentă!

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare