Suporter rapidist, căutat pe Facebook: Imaginile de la care a pornit o idee superbă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Albu a marcat din penalty, însă un alt gol al Craiovei, în minutul 90+5, a adus victoria oltenilor

La formaţia giuleşteană, de comunicare şi de relaţia cu suporterii se ocupă Lucian Ionescu, un rapidist înfocat. Ceea ce se vede şi în modul în care sunt preţuiţi adevăraţii fani ai echipei de la o vârstă fragedă.

Partida Rapid - „U“ Craiova (2-3), disputată luni, în etapa a 8-a din play-out, a furnizat două momente diametral opuse.

Dacă reacţia căpitanului Cristi Săpunaru a fost urâtă, urmând să-i aducă şi o amendă, după cum a anunţat antrenorul Adrian Mutu, în schimb, până la criza de nervi a fundaşului de 38 de ani s-a petrecut un alt moment. De această dată, unul emoţionant.

La scorul de 2-1 pentru olteni, Rapid a primit un penalty pe care l-a transformat Albu, în minutul 90+2. Golul a fost precedat de imagini cu un copil, fan al Rapidului, care şi-a făcut cruce, în mod repetat, rugându-se ca Albu să dea gol.

Imaginile i-au impresionat şi pe oficialii rapidişti, care au declanşat o căutare pe Facebook pentru a-l identifica pe tânărul suporter. Iată mesajul postat de clubul Rapid pe pagina de Facebook:

Mai multe pentru tine:
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta