"Stejarii", la un pas să se facă de râs. România a învins greu modesta echipă a Germaniei la CE de rugby

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Stejarii" au învins greu modesta naţională a Germaniei, scor 17-12 (8-6), sâmbătă, în deplasare, în etapa a patra a Campionatului European de rugby.

'Stejarii'' au întâlnit sâmbătă după-amiază cea mai slabă echipă din al doilea eşalon valoric al rugby-ului continental, Germania şi a fost la un pas de o mare ruşine. România a câştigat cu mari emoţii, scor 17-12, dar a tremurat serios pentru o victorie chinuită, care le-a adus nemţilor primul punct, oferit ca bonus defensiv, în cadrul grupei de la Campionatul European de rugby, scrie Agerpres.

Pe parcursul celor două reprize, tricolorii au jucat extrem de slab şi le-au permis nemţilor să înscrie şi chiar să spere la o victorie. Totuşi, loviturile de penalitate transformate de Botezatu pe final i-au adus României victoria, care vine să spele eşecul suferit în urmă cu două săptămâni, în deplasare, cu Rusia, scor 13-16. După meciul cu Germania, "stejarii" vor întâlni Georgia, pe teren propriu, la 21 martie, aceasta fiind derby-ul grupei. 

România a urcat temporar pe primul loc, cu 15 puncte (4 jocuri), urmată de Georgia, 13 p (3 j), Rusia, 9 p (3 j), Spania, 5 p (3 j), Portugalia, 5 p (3 j), Germania, 1 p (4 j).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG