Stefanos Tsitsipas, primul finalist de la Australian Open. E la un meci de a deveni numărul 1 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stefanos Tsitsipas, locul 4 ATP, și-a îndeplinit visul și e primul finalist de la Australian Open. Grecul care cu încă o victorie va urca pe primul loc în ATP a trecut cu 7-6(2), 6-4, 6(6)-7, 6-3 în semifinale cu Karen Khachanov (26 de ani, locul 20 ATP).

Stefanos Tsitsipas va juca duminică în marea finală de la Australian Open. Foto Getty images

În cea de-a doua semifinală de pe tabloul masculin se înfruntă la acestă oră Novak Djokovici (35 de ani, locul 5 ATP) și Tommy Paul (25 de ani, locul 35 ATP).

Confruntarea de pe Rod Laver a durat aproape 3 ore și jumătate. Stefanos și-a dominat total adversarul, reușind 18 ași, față de 10 ai lui Karen, câștigând 84% din punctele cu primul serviciu, Khachanov numai 66%, și adjudecându-și categoric numărul de lovituri direct câștigătoare, 66-46.

Vis devenit realitate

A fost visul meu de copil să ajung în finala Australian Open. A fost un meci greu, nu am putut să închid în 3 seturi, deşi am fost aproape. Am avut şi sprijinul publicului, asta m-a ajutat enorm să nu cedez în setul al 4-lea”, a declarat grecul la final

El poate ajunge numărul 1 mondial, poziție pe care o va ocupa dacă va triumfa și în finală. „Novak a jucat 9 finale aici, aşa că ce aş putea să spun mai multe? Cu Tommy am crescut, e din generaţia mea. Va fi o finală interesantă, indiferent de adversar, mai ales că e în joc şi numărul 1 ATP. Îmi place acest număr. Pentru astfel de momente am muncit din greu în carieră. Va fi o finală cu o însemnătate fantastică, mi-am dorit mereu să fiu numărul 1 în lume. Mă bucur că am această oportunitate în Australia”.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”