Sorana Cîrstea, oprită de ploaie la Miami, exact când era pe val. Când se va relua meciul cu Stephens

0
Publicat:

Meciul dintre Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 24 WTA) și Sloane Stephens (31 de ani, 41 WTA) a fost întrerupt în setul 1 din cauza ploii, la scorul de 5-2 în favoarea româncei, și va fi reluat în această seară, după ora 18.00.

Sorana Cîrstea va juca diseară pentru calificarea în turul 3 la Miami Open. Foto EPA EFE

Sori este singura româncă rămasă în competiția din Florida, după ce Simona Halep, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan au fost eliminate în prima rundă. Sorana Cîrstea și Sloane Stephens ar fi trebuit să se înfrunte vineri seara, dar ploaia din Miami a dat peste cap programul stabilit de organizatori.

A treia întâlnire cu Sloane Stephens în acest sezon

După câteva ore de așteptare, partida a început, cu jucătoarea noastră la timonă. Ea s-a desprins rapid la 4-0, apoi a avut 5-2, moment în care meciul a fost întrerupt, ca urmare a ploii și norilor amenințători ce-și făcuseră apariția deasupra complexului.

Partida a fost reprogramată pentru astăzi, nu înainte de ora 18.00 în România. În cazul în care va trece de Stephens, Sorana Cîrstea va da în turul 3 peste câștigătoarea meciului Daria Kasatkina - Claire Liu, al cărui deznodământ va fi aflat tot astăzi, când partida va fi reluată de la scorul de 2-0 în primul set pentru rusoaică.

Cârstea și Stephens s-au mai întâlnit de două ori în acest an, ele împărțindu-și victoriile la Indian Wells și Doha.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”