Sorana Cîrstea, explicațiile unui succes istoric. Cum a reușit să treacă de „coșmarul” Ostapenko

0
Publicat:

Sorana Cîrstea (37 WTA) a reușit joi o victorie de răsunet, împotriva letonei Jelena Ostapenko (17 WTA). A fost 4-6, 7-6 (6), 6-4 pentru româncă, prin care s-a calificat în turul 3 la Wimbledon.

Sorana Cîrstea are de ce să zâmbească. Foto EPA EFE

Patru întâlniri i-au trebuit Soranei Cîrstea să deschidă lacătul lui Ostapenko. După trei înfrângeri, a venit și succesul, explicat în detaliu de sportiva noastră.

„Este o jucătoare pe care nu o învinsesem până acum, destul de dificilă, extrem de agresivă. Am simțit însă de la ultimul joc, la Roma, când am pierdut în decisiv, că mă apropii. Am avut un antrenament împreună la Birmingham unde am câștigat și am simțit că de această dată o pot învinge.

Primul set s-a decis la un punct-două diferență. Eram extrem de frustrată, simțeam că joc bine, că pot să o bat, dar scorul era de partea ei. Am spus că nu voi mai repeta greșelile din trecut, nu o să-i mai dau ocazia să fie agresivă, să preia controlul. Am încercat să mă gândesc că este ziua mea, că sunt aici să câștig acest meci și că am armele necesare ca să o fac.

Jelena Ostapenko, eliminată de româncă. Foto Getty Images

Ea este o jucătoare extrem de dificilă și era în formă, a câștigat la Birmingham, a ajuns în sferturi la Eastbourne, unde s-a retras pentru a se proteja pentru Wimbledon. Știam că voi avea un meci dificil. Ea are doar un plan de joc, foarte agresiv.

Am știut că trebuie să servesc bine și să fiu agresivă, să nu am dubii, să fiu acolo, pentru că te poate intimida foarte ușor. Dacă îi faci față și reușești să stai aproape de ea, la un moment dat clachează”, a precizat Sorana la Eurosport.

În turul 3, cu Beatriz Haddad Maia

În turul următor, Sorana Cîrstea va juca împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia, care a eliminat-o în runda precedentă pe Jaqueline Cristian, la mare luptă. „Nu am început încă să mă gândesc la meciul din turul 3, totul a fost pe repede-nainte. Am nevoie de o zi pentru a ateriza cu picioarele pe pământ, să-mi dau seama de ce se întâmplă. Voi merge la antrenament cu antrenorul și voi face planul pentru meciul cu Haddad.

Am jucat de două ori cu ea anul acesta, am pierdut în Australia și câștigat în Dubai. Este o jucătoare în formă, care joacă bine pe iarbă, dar momentan încerc să mă bucur de victoria de astăzi (n.r. - joi), iar de mâine mă voi gândi la turul 2”.

Sorana conduce cu 3-1 în întâlnirile directe cu a 13-a jucătoare a lumii. Cele două se vor duela sâmbătă. Până atunci, intră în scenă la Wimbledon Irina Begu, azi, de la ora 13.00, contra rusoaicei Blinkova, și Ana Bogdan, contra ucrainencei Tsurenko, de la ora 15.00. Meciurile de la All England Club sunt televizate pe Eurosport.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort