Șontâc-șontâc, spre Euro 2024. România își complică maxim situația după meciul cu Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o victorie la Budapesta, în fața Belarusului, România avea șansa de a trece pe primul loc în grupa preliminară a Euro 2024, profitând și de faptul că Israel - Elveția a fost amânat din cauza conflictului din Țara Sfântă. Însă după o nouă evoluție dezamăgitoare, ”tricolorii” nu au putut perfora poarta gazdelor și rămân pe 2. După 0-0 la Budapesta, cu Belarus, păstrăm cu șanse la calificare, dar jocul scârțâie rău.

Edi Iordănescu, fără idei la Budapesta, contra Belarusului. Foto Sportpictures

Așa cum era de așteptat, România s-a instalat din start în jumătatea celor din Belarus, a dominat copios în fața unui adversar extrem de modest, dar golul s-a tot lăsat așteptat. Au fost 25 de minute mai animate, în care zvârluga Denis Drăguș, jucător ”resuscitat” de Marius Șumudică la Gaziantep și debutant în actualele preliminarii, Alibec sau Stanciu au atacat mai cu cap poarta Balarusului.

Alibec a ratat prima ocazie a meciului în minutul 15, dar șutul său a fost scos de sub transversală de goal-keeper-ul numărul 2 al Belarusului, Ignatovich. Un minut mai târziu, ”tricolorii” au cerut penalty pentru un henț al gazdelor, însă arbitrii au trecute repede peste fază, pentru ca forcingul României să fie finalizat cu două ocazii bune, Drăguș și Stanciu trăgând pe lângă din poziții favorabile.

Dominare și atât

Apoi, ai noștri și-au pierdut inspirația. Le-au ascuns mingea gazdelor, dar cam atât. Au urmat greșeli cu nemiluita, pase proaste, mingi pierdute aiurea, astfel că șansele de gol au lipsit cu desăvârșire. Fără Savitsky, cel mai bun marcator din lot, Belarus s-a rezumat doar să se apere în prima parte a meciului, arătându-și în nenumărate rânduri limitele. Dar chiar și așa repriza s-a încheiat fără gol, cu gazdele având o mică ocazie abia în minutul adițional.

Pe un teren pe alocuri jignitor pus la dispoziție de maghiari - Belarus nu are voie să joace acasă - România și-a continuat chinul în repriza a doua. Atacuri în valuri alor noștri, dar împotmolite chiar în fața lui Ignatovich. După 10 minute, gazdele ne-au dat primele emoții. Morozov a șutat din întoarcere, iar balonul s-a dus în plasa laterală a porții lui Horațiu Moldovan.

Stanciu, cel mai aproape de gol

După o oră exasperantă, Edi Iordănescu a decis să-i arunce în joc pe Olimpiu Moruțan și pe Ianis Hagi, în locul lui Man și a neinspiratului Alibec. Și mutarea a adus o idee de claritate în atacul naționalei României: în minutul 68 a venit o ocazie cu adevărat serioasă pentru naționala României, Stanciu trimițând la o palmă de poarta Belarusului, după o acțiune în care a combinat cu Moruțan.

Ultimul sfert de oră a adus alte forțe proaspete pentru România, Drăguș și Screciu lăsându-le locul lui Louis Munteanu și Darius Olaru. A urmat o nouă ocazie bună a ”tricolorilor”, șutul lui Bancu înălțându-se un pic peste poarta lui Ignatovich, după care a intrat ”arma secretă”, Valentin Mihăilă. La ”secret” a rămas și golul izbăvitor pentru ai noștri, ba mai mult, gazdele au presat puternic la poarta lui Moldovan în ultimele minute.

Noiembrie de foc

UEFA a decis ca Israel să joace, luna viitoare, trei meciuri în șapte zile: Elveția (15 noiembrie), România (18 noiembrie) și Andorra (21 noiembrie), mai mult ca sigur pe primele două pe teren neutru. Partida Kosovo - Israel, programată inițial pentru duminică, este deocamdată amânată, nefiind stabilită încă o dată de disputare. Sunt meciurile care vor stabili configurația finală a clasamentului.

Belarus - România 0-0

Belarus: Ignatovich - Polyakov, Volkov, Politevich, Pechenin - Korzun, Ebong - Yuzepchuk, Klimovich, Kontsevoi - Morozov. Rezerve: Kudravets, Rudzenok - Parkhomenko, Karpitski, Bakhar, Bocharov, Karpovich, Gromyko, Malkevich, Borodin, Pavlovets, Antilevski. Selecționer: Carlos Alos Ferrer

România: Moldovan - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Screciu (77 Olaru), Stanciu (84 Mihăilă) - Man (60 Moruțan), Alibec (60 Hagi), Drăguș (77 L. Munteanu).  Selecționer: Edward Iordănescu

* meciul s-a disputat la Budapesta, fără spectatori.

Preliminarii Euro 2024, grupa I

Joi

Andorra - Kosovo 0-3

Belarus - România 0-0

Clasament

1. Elveția            6            4            2            0            17-5      14

2. România        7            3            4            0            9-4        13

3. Israel              6            3            2            1            7-7        11

4. Kosovo           7            1            4            2            8-8        7

5. Belarus           7            1            2            4            4-11      5

6. Andorra          7            0            2            5            3-13      2

*Primele două clasate vor obține calificarea la turneul final.

Programul grupei până la finalul campaniei

Duminică

Elveția - Belarus (ora 19.00)

România - Andorra (ora 21.45, Prima TV)

Kosovo - Israel (amânat pentru o dată încă nestabilită)

15 noiembrie

Israel - Elveția

18 noiembrie

Belarus - Andorra

Elveția - Kosovo

Israel - România

21 noiembrie

România - Elveția

Andorra - Israel

Kosovo - Belarus

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta