Simona Halep, noi dezvăluiri despre coșmarul prin care trece: „Am început să privesc tenisul altfel” VIDEO

0
Publicat:

Pe 29 august se împlinește un an de la ultimul meci disputat de Simona Halep în circuitul WTA, la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv în cazul de dopaj.

La finalul lunii iunie, sportiva a fost audiată  în fața tribunalului independent Sports Resolutions, însă fără verdict până acum.

Într-un interviu pentru Eurosport, Simona Halep (31 de ani) spune că incertitudinea din ultimele luni a fost cel mai greu de gestionat.

Simona Halep face dezvăluiri FOTO Eurosport

„Am refuzat de fiecare dată să cred că se va mai amâna încă o dată. Îmi doream foarte mult să fiu judecată. Indiferent de rezultat, mereu am spus că vreau să fiu audiată şi să vedem ce se întâmplă.

Aşteptarea a fost un calvar, pentru că în viaţă incertitudinea şi faptul că nu ai nicio putere îţi creează mari dificultăţi. E greu să trăieşti în stilul acesta.

A fost o perioadă în care am avut foarte multe speranţe de la o amânare la alta. M-am antrenat intens, mi-am dorit să fiu pe teren, am început să privesc tenisul altfel şi am apreciat fiecare zi petrecută la antrenament.

Dar, de fiecare dată când se amâna audierea, parcă primeam o lovitură puternică şi mă descurajam din nou. Au fost foarte multe suişuri şi coborâşuri, dar pot să spun că am gestionat destul de bine şi nu mi-am pierdut plăcerea de a juca tenis”, a spus Simona Halep, potrivit Eurosport.

În acest timp. Simona Halep a ieșit din top 1000 WTA, iar după US Open 2023 va ieși definitiv din top. Și va rămâne fără nici un punct.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”