Simona Halep, aproape de a le face o surpriză bucureştenilor. „Încă nu ştim sigur, dar sunt şanse mari!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep nu se află în cel mai bun moment al carierei ei, căzând anul acesta de pe locul 2 pe poziţia a şaptea în clasamentul WTA.

Simona n-a obţinut niciun succes major în 2016, ba din contrăa dezamăgit la o serie întreagă de turnee, cum e şi cel de la Stuttgart, la care a participat săptămâna trecută. 

În următoarea perioadă, Halep va participa la turneele de la Madrid, Roma, Roland Garros şi Wimbledon, după care poate lua o gură de oxigen, chiar la Bucureşti. Conform preşedintelui Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, Simona Halep se gândeşte să participe la turneul WTA din capitală, programat între 9 şi 17 iulie. "Încă nu şi-a făcut programul, dar sunt şanse să o vedem la Bucureşti. A spus că se gândeşte. Simona e ok, se simte bine, nu e îngrijorată. E normal să apară şi nişte sincope. Acum trei ani era pe locul 30 în lume şi toată lumea spunea să e o mare performanţă. VA trece peste această perioadă şi ve reveni acolo sus", a spus Cosac pentru treizecizero.ro.

Simona Halep a câştigat turneul de la Bucureşti în 2014. Anul trecut, ea nu a mai participat din cauza programului încărcat

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG