Şi pe Dinamo o paşte insolvenţa. Finanţatorul Ionuţ Negoiţă trage semnalul de alarmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Rapid a intrat deja în insolvenţă, o altă mare echipă din fotbalul românesc este foarte aproape de a apela la un administrator judiciar. Dinamo, prin vocea finanţatorului Ionuţ Negoiţă, anunţă că situaţia financiară a clubului este foarte dificilă, motiv pentru care sunt şanse mari ca şi echipa din "Ştefan cel Mare" să intre în insolvenţă.

Ionuţ Negoiţă a recunoscut că Dinamo se află într-o situaţie asemănătoare Rapidului, insolvenţa fiind varianta la care acţionarii vor apela în cazul în care nu vor reuşi să redreseze clubul din punct de vedere financiar.

„Dinamo este în acelaşi pericol ca Rapid, dar cel puţin există o speranţă. Există o şansă, o soluţie, poate mai apar şi altele. Sunt şanse de 50 la 50, sper să nu fie cazul. Soluţia valorează vreo zece milioane de euro, dar nu e imposibil. Este o sumă accesibilă, există o propunere a mea. Dacă sunt propuneri mai bune de atât, nu pot decât să mă bucur. De joi într-o săptămână se împlineşte termenul pe care eu l-am cerut în scris la acea propunere pe care mi-am asumat-o. Probabil, pe final de săptămână, voi avea o întâlnire cu ceilalţi doi acţionari să vedem cum stăm. Nu se pune problema ca eu să plec de la Dinamo. Eu am venit, ştiam situaţia, încerc să fac tot ce pot şi voi face aşa până în ultimul moment. Nu pot lăsa Dinamo”, a spus Ionuţ Negoiţă.

Ca şi la Rapid, nici jucătorii de la Dinamo nu şi-au mai primit salariile de luni bune, iar nemulţumirile au început să apară. Probabilitatea ca echipa să-şi piardă fotbaliştii din cauza restanţelor financiare îi dă fiori lui Ionuţ Negoiţă.

„Bineînţeles că îmi e teamă ca jucătorii să nu devină liberi de contract, nu-mi doresc acest lucru. Faptul că sunt întârzieri la salarii nu-mi face plăcere şi cinste, dar este un moment dificil, sper să găsim soluţii pentru a-l debloca. Plecarea lor ar fi o pierdere pentru club, ar fi ultimul lucru care ar trebui să se întâmple. Dar mai avem timp până acolo, încă suntem în perioada de 90 de zile”, a adăugat Negoiţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare