Serena Williams a distrus-o: Anett Kontaveit a plecat de la conferință plângând VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt mulți specialiști care susțin că Serena Williams ar fi trebuit să se retragă, acum câțiva ani. Faptul că americanca – va împlini 41 de ani pe 26 septembrie – tocmai a bătut a doua jucătoare a lumii la un Grand Slam spune însă multe. Atât despre părerile acestor specialiști, cât și despre nivelul circuitului feminin, la ora actuală.

Serena, încântată. Kontaveit, în lacrimi. FOTO: Facebook

În noaptea de miercuri spre joi, Serena a fost capabilă să stea 2 ore și 29 de minute pe teren și, după un set doi pierdut, să o învingă pe Anett Kontaveit (Estonia, 26 de ani, 2 WTA), scor 7-6, 2-6, 6-2.

Ce-i drept, la ambele victorii ale Serenei, la acest turneu, o contribuție uriașă a avut și publicul de pe „Arthur Ashe“. Care, atât în meciul cu Kovinic (80 WTA), cât și în cel cu Kontaveit (2 WTA), a exercitat o presiune fantastică asupra adversarei. Și a susținut-o frenetic pe Serena!

Presiunea publicului și înfrângerea suferită în fața Serenei au demolat-o pe Anett Kontaveit din punct de vedere mental. Pentru că, ajunsă la conferința de după meci, estonianca, pur și simplu, a cedat!

Potrivit Eurosport, postul care transmite US Open, când a fost întrebată despre atmosferă, Kontaveit a apucat să rostească doar câteva fraze. După care, copleșită de lacrimi, s-a ridicat și, pur și simplu, a părăsit sala de conferință!

CE A SPUS ANETT KONTAVEIT?

*Vreau să spun că a fost greu... a fost ceva ce nu am mai experimentat niciodată. Nu vreau să spun că a fost un atac personal împotriva mea sau altceva. Adică, e normal ceea ce s-a întâmplat. Cu siguranță, nu mi-a fost rușine să pierd în fața Serenei. A fost foarte greu cu publicul.

VEZI CUM ANETT KONTAVEIT A IZBUCNIT ÎN LACRIMI

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi