Scoțienii îl vor enerva pe Hagi: Concluzie dură despre Ianis și situația sa la Rangers

0
Publicat:

Jucătorii români nu doar că n-au căutare în Occident, dar cu greu fac față și în competițiile aflate în umbra celor care compun „Big 5“. Cazul Ianis Hagi (24 de ani) e elocvent în acest sens.

Ianis Hagi poate pierde, din nou, echipa națională din cauza situației sale la Rangers

Revenit pe teren la începutul anului, după o accidentare gravă care l-a ținut pe tușă 12 luni, Ianis e acum un jucător de rezervă la Rangers în campionatul Scoției.

După finalul stagiunii precedente, presa locală a scris că formația din Glasgow e chiar dispusă să-l vândă pe Hagi. Nu s-a întâmplat așa, deși au fost vehiculate tot felul de oferte venite pentru internaționalul român. Din păcate, rămas sub comanda antrenorului Michael Beale (42 de ani), Ianis nu pare a fi, deocamdată, în grațiile acestuia. În primul meci oficial al sezonului, pierdut cu Kilmarnock în campionat (0-1), românul a rămas pe banca de rezerve. Iar miercuri seară, în confruntarea din preliminariile Ligii Campionilor cu Servette (Elveția), Ianis a fost introdus abia în minutul 89, în victoria obținută de Rangers, scor 2-1.

Concluzia? Una alarmantă, dacă ne luăm după Derek Ferguson (56 ani), fost jucător al lui Rangers. „Nu sunt atât de sigur că Ianis Hagi are un viitor pe termen lung la Rangers. Nu cred că va fi titular sub comanda lui Michael Beale. A pierdut foarte mult din cauza rupturii de ligamente încrucișate, așa că va dori să joace cât mai mult de acum încolo. Dar nu-l văd la Rangers, ca să fiu sincer. Jocul cu elvețienii de la Servette cerea, în unele momente, o doză mai mare de creativitate, mai ales în repriza a doua. Iar Ianis a primit doar câteva minute pe final. În aceste condiții, n-ai timpul necesar să arăți ce poți cu adevărat“, a spus Ferguson.

Situația mijlocașului român devine apăsătoare și în contextul meciurilor pe care naționala le are de jucat, luna viitoare, în preliminariile Euro 2024. Rămâne de văzut dacă Ianis va fi convocat de selecționerul Edward Iordănescu pentru dubla cu Israel (9 septembrie) și cu Kosovo (12 septembrie), ambele partide urmând să se joace pe Arena Națională.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani