Scandalul finalului de sezon în Formula 1: Mercedes ia în calcul concedierea lui Hamilton, după o manevră diabolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lewis Hamilton. FOTO: AFP

Ultima etapă de Formula 1, disputată la Abu-Dhabi, a scos la iveală faţa urâtă a duelului dintre doi colegi de echipă, Nico Rosberg şi Lewis Hamilton.

Pentru a deveni campion mondial pentru al treilea sezon la rând, Hamilton avea nevoie să câştige în Emirate, iar victoria sa ar fi trebuit să fie coroborată cu o clasare a lui Rosberg în afara podiumului. 

Plecat din pole-position, Hamilton a condus mereu, însă, din păcate pentru el, Rosberg a stat în spatele său, pe locul 2. Într-o tentativă lipsită de fair-play de a deveni campion mondial, Hamilton a încetinit în ultimele tururi, permiţându-le urmăritorilor să se apropie de Rosberg. Astfel, liderul cursei a sperat ca Rosberg să fie atacat de piloţii din spatele său şi, drept urmare, fie să piardă podiumul, fie să se producă un acroşaj care să-l elimine pe colegul său neamţ!

Strategia diabolică a lui Hamilton i-a înfuriat şi pe cei de la Mercedes care, în mod repetat, i-au transmis lui Hamilton în cască să mărească viteza. Cum britanicul nu şi-a ascultat şefii, el riscă să fie concediat de Mercedes. Ar fi o dublă lovitură pentru Hamilton care a şi pierdut titlul mondial în dauna lui Rosberg, după cursa de la Abu-Dhabi.

Noul sezon de Formula 1 va începe în Australia în weekend-ul de 24-26 martie. Acolo nu vor concura însă Jenson Button (36 de ani) şi Felipe Massa (35), cei doi disputând în Abu Dhabi ultima lor cursă înainte de retragere.

Campion ca şi tatăl său

Nico Rosberg (31 de ani) a câştigat titlul mondial după ce şi tătăl său, Keija Erik Rosberg, a fost campion de Formula 1 în 1982, pentru Williams.

„E ireal! N-a fost deloc cea mai uşoară cursă din cariera mea, cu toţi acei piloţi care mă urmăreau în ultimele tururi. Vreau să dedic acest titlu soţiei mele şi fiicei mele. Sunt foarte mândru pentru că am reuşit să-l copiez pe tatăl meu. E extraordinar să pot împărtăşi cu el această victorie. Vreau să-l felicit şi pe Lewis, care a avut un foarte bun sezon. A fost greu să-l înving!“, a declarat Rosberg.

Clasamentul final al piloţilor

1. Nico Rosberg (Mercedes) 385p

2. Lewis Hamilton (Mercedes) 380p

3. Daniel Ricciardo (Red Bull) 256p

4. Sebastian Vettel (Ferrari) 212p

5. Max Verstappen (Red Bull) 204p

FOTO Rosberg a petrecut cu soţia şi colegii din circuit. Hamilton a lipsit

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată