Saudiții aruncă lumea fotbalului în aer: Al-Hilal, contract „faraonic“ pentru un antrenor uriaș

0
Publicat:

Al-Hilal i-a propus un contract "faraonic" antrenorului italian Massimiliano Allegri, pentru a-l convinge să se despartă de actuala sa echipă, Juventus Torino, şi să vină să lucreze în Arabia Saudită, informează Gazzetta dello Sport.

Prințul Bin Salman, omul care conduce Regatul și investește masiv în sport

Conform sursei citate, emisarii lui Al-Hilal s-au întâlnit cu Allegri la Monte Carlo, unde i-au transmis oferta clubului lor: un contract pe trei ani, în valoarea totală de 60 de milioane de euro. La această sumă ar urma să se adauge un bonus substanţial, de 10 milioane de euro la semnătură.

Salariul de 20 de milioane de euro pe sezon oferit de arabi este de aproape trei ori mai mare decât cel pe care Allegri îl încasează în prezent la ''Bătrâna Doamnă" (7 milioane de euro, plus bonusuri).

Massimiliano Allegri are de luat o decizie grea

Massimiliano Allegri ar putea lua în calcul o despărţire de Juventus în această vară, în condiţiile în care relaţiile sale cu unii dintre oficialii clubului torinez nu sunt prea bune în acest moment. La asta se adaugă şi numirea unui nou director sportiv, fără consultarea antrenorului, precizează Gazzetta, care subliniază însă că ultimul cuvânt în privinţa continuităţii lui Allegri îl va avea John Elkann, preşedintele societăţii care patronează clubul Juventus. Între cei doi urmează să aibă loc, în curând, o discuţie decisivă pe această temă.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”