S-a vândut Inter Milano. Cine este mogulul media indonezian care a preluat echipa lui Cristi Chivu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Erick Thohir. FOTO: Reuters

Luni bune de negocieri şi, în sfârşit, finalizarea cu brio a acestora. Azi dimineaţă, Massimo Moratti a confirmat vânzarea a 70% din acţiunile lui Inter către un mogul media indonezian, Erick Thohir.

 „Am semnat cu Thohir“ i-a anunţat astăzi Moratti (68 de ani) pe jurnaliştii italieni, urmând ca în cursul zilei să fie publicat pe site-ul lui Inter şi un comunicat oficial. 

Nu există încă o cifră oficială, dar presa italiană vorbeşte despre o sumă în jur de 300 de milioane de euro. Sunt şanse ca Massimo Moratti, cel care a fost proprietarul lui Inter Milano din 1995, să fie păstrat ca preşedinte de către Thohir. 

De când a fost patronul lui Inter, Moratti a cheltuit peste 600 de milioane de euro doar pe transferuri. Au fost aduse nume grele pe "Meazza", de la brazilianul Ronaldo, la Crespo, Figo sau Ibrahimovici, dar şi românii Mutu şi Chivu. Sub comanda lui Moratti, Inter a obţinut 16 trofee, cel mai important fiind Liga Campionilor, din 2010, câştigată cu Mourinho, ca antrenor. În total, în 18 ani, Moratti a investit în Inter în jur de 1,2 miliarde de euro. 

Indonezianul Erick Thohir (43 de ani) nu este la prima achiziţie în domeniul sportului. Mai deţine chiar o echipă de fotbal din SUA, din Major League Soccer, DC United, dar şi o grupare de baschet din NBA, Philadelphia 76ers. 

Thohir este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Jakarta, fiind un adevărat mogul media. Are un "imperiu" care cuprinde mai multe posturi de radio, televiziuni, publicaţii de presa scrisă şi companii de publicitate. Averea sa este estimată la 4 miliarde de euro. 

Anul trecut, Inter a înregistrat pierderi de 70 de milioane de euro. Noul consorţiu, patronat de indonezian, care are acum majoritatea acţiunilor, şi-a luat angajamentul de a investi peste 200 de milioane de euro în următorii doi ani pentru a acoperi datoriile totale ale lui Inter. Din vânzare, Moratti nu se alege, susţine presa italiană, decât cu 50 de milioane de euro. 

La fel ca multe alte echipe din Italia, Inter Milano are parte de numeroase probleme financiare. După plecarea lui Mourinho, în 2010, după acel sezon istoric concretizat în tripla cupă-campionat-Liga Campionilor, echipa a intrat într-un con de umbră, dar şi într-o „reconstrucţie“. 

Au fost vânduţi sau îndepărtaţi jucătorii vârstnici şi cei cu salarii mari şi au fost aduşi la echipă tineri de perspectivă, dar şi cu salarii mai mici. 

După şapte etape din noul sezon, Inter Milano ocupă locul 4 în Serie A, cu 14 puncte, şapte mai puţin decât liderul AS Roma. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare