Rusoaica Potapova, gest scandalos la Indian Wells: Până și Swiatek a condamnat-o public

0
Publicat:

Poloneza Iga Swiatek, nr. 1 WTA, a opinat că jucătoarea rusă de tenis Anastasia Potapova nu ar fi trebuit să-şi arate public susţinerea pentru ţara sa în timpul invaziei din Ucraina, după ce a purtat un tricou al echipei ei favorite Spartak Moscova la Indian Wells, transmite Reuters.

Swiatek (stânga), șocată că Potapova a apărut pe teren în tricoul celor de la Spartak Moscova

Potapova a surprins pe toată lumea când a intrat pe teren, duminică, în meciul cu americanca Jessica Pegula, a treia favorită, îmbrăcată în tricoul clubului Spartak.

''Să fiu sinceră, eu am fost surprinsă. Am crezut că jucătoarea şi-a dat seama că nu ar trebui, chiar dacă este fană a unei echipe, să-şi arate opiniile în asemenea timpuri'', a declarat Swiatek, după victoria contra canadiencei de origine română Bianca Andreescu.

Swiatek, 21 ani, a condamnat deschis agresiunea Rusiei din Ucraina, care a început în februarie 2022, şi s-a angajat activ în susţinerea ucrainenilor.

''Am vorbit cu WTA şi am înţeles că vor fi mai puţine asemenea situaţii pentru că ei le vor explica jucătoarelor că nu poţi promova nicio echipă rusească în aceste zile, ceea ce m-a liniştit un pic. Pe de altă parte, cred că aceste situaţii, din păcate, se întâmplă pentru că acest anunţ ar fi trebuit să aibă loc mult mai devreme. Era mult haos în vestiar de la începutul războiului. Nu era clar cum să abordăm totul, ceea ce cauzează astfel de situaţii neplăcute. Cred că dacă ar fi fost gestionate aceste lucruri mai bine chiar de la început poate am fi evitat aceste situaţii'', a adăugat liderul tenisului feminin mondial.

Potapova, după ce a pierdut în trei seturi meciul cu Pegula, a spus că este o susţinătoare a lui Spartak de la 13 ani şi nu a văzut nicio provocare în a face public acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima