Rușii, cu tupeu, forțează revenirea în fotbal: Culisele negocierilor cu UEFA

0
Publicat:

Rusia poartă discuţii cu Uniunea europeană de fotbal (UEFA) pe tema ridicării interdicţiei impuse după invazia armatei ruse în Ucraina, dar negocierile sunt dure, conform agenţiilor locale de presă, care citează un înalt oficial al Federaţiei ruse de fotbal (RFU), informează Reuters.

Aleksandr Dyukov, președintele Federației Ruse Fotbal (RFS)

Atât UEFA, cât şi organismul de conducere al fotbalului mondial, FIFA, au decis în februarie 2022 ca toate echipele ruseşti - naţionale sau de club - să fie suspendate de la participarea în competiţiile internaţionale în urma invaziei.

RFU a declarat anterior că va lua în considerare schimbare apartenenţei sale la nivel de confederaţie, pentru a renunţa la Europa în favoarea Asiei. "Negociem cu UEFA pentru ridicarea interdicţiei şi reintegrare. Negocierile sunt dure - acestea sunt lungi conversaţii care au loc tot timpul", precizează agenţiile RIA şi TASS, care îl citează pe secretarul general al RFU, Maxim Mitrofanov. "UEFA nu vrea ca RFU să plece, iar RFU nu vrea nici ea", a adăugat oficialul rus.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a afirmat luna aceasta că va fi foarte greu de ridicat suspendarea Rusiei până la încheierea războiului. "Ceferin nu a spus nimic nou, aceste lucruri sunt evidente", a subliniat Mitrofanov, conform TASS.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”