România pregăteşte revenirea la normal: S-a anunţat data primului meci de fotbal de după izolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima partidă pe teritoriul ţării s-a disputat la data de 9 martie, după care viaţa normală, incluzând aici şi tot ce era legat de sport, s-a oprit.

România se va afla în stare de urgenţă, cel puţin până la jumătatea lunii mai, dar tot mai multe voci susţin că, de fapt, şi acest termen va fi prelungit. 

Deja, profesorul Adrian Streine-Cercel, cel care spunea la data de 26 februarie că „Acesta e un virus prăpădit, mult mai agresiv e virusul gripal“ şi-a revizuit discursul şi tocmai a avertizat lumea că „dacă nu stăm cuminţi, nu mai ieşim până la anul!“. Iar oamenii de ştiinţă de la Harvard au mers şi mai departe şi au preconizat că, de fapt, fără vaccin, va fi nevoie să stăm în case până în 2022!

În mijlocul acestei situaţii cu multe necunoscute, fotbalul românesc tocmai şi-a lansat calendarul pentru perioada de după izolare. Şi, potrivit anunţului oficial, primul meci din Liga I se va disputa la 6 iunie, adică în 49 de zile. Practic, etapele se vor juca în aceste date:

*6/7 iunie

*13/14 iunie

*17/18 iunie

*20/21 iunie

*27/28 iunie

*1/2 iulie

*4/5 iulie

*8/9 iulie

*11/12 iulie

*18/19 iulie

*22/23 iulie

*25/26 iulie

Din păcate pentru suporteri, meciurile se vor disputa fără spectatori, după cum a explicat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan. Într-o intervenţie la Telekom Sport, acesta a detaliat ce înseamnă calendarul crenoiat de LPF.

Ce a spus Justin Ştefan?

*Acest scenariu (n.r. - noul calendar competiţional) poate să suporte modificări în funcţie de evoluţia situaţiei generate de Covid-19 şi deciziile autorităţilor competente.

*Avem un obiectiv clar, şi anume să disputăm toate meciurile rămase de jucat în acest sezon. Numai în acest fel putem să rămânem în contractul (n.r. - de drepturi TV) pe care îl avem la momentul acesta fără să intervină modificări, mai ales în ceea ce priveşte suma pe care urmează să o plătească partenerul nostru media. O diminuare a numărului de meciuri nu este luată în calcul.

*E clar că mult timp de acum înainte vom discuta de un fotbal fără spectatori. Cred că acel număr de 240 de oameni (n.r. - cei care vor avea acces pe stadion) se referă, mai degrabă, la cei care intră în meci în organizare, în zona de participare. În niciun caz la publicul spectator.

*Nu cred că azi, într-un moment cu probleme economice s-ar putea pune problema creşterii numărului de echipe. O dată, pentru că s-ar diminua drepturile de televizare încasate de fiecare club de Liga I şi, în al doilea rând, dacă mi-ar veni un număr mai mare de echipe din Liga 2 s-ar putea ca ele să nu aibă o stabilitate financiară care să-mi asigure o continuitate în ceea ce priveşte Liga I. 

*Până acum nu ne-am confruntat cu un scenariu care ar putea să apară la un moment dat, să se retragă o echipă în timpul campionatului. În Liga 2 sunt multe echipe finanţate din bani publici, avem probleme cu finanţările publice. Sistemul pe care îl avem acum în Liga 1 e unul funcţional.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort