România a evitat o ruşine colosală: Naţionala de handbal feminin, o repriză groaznică în Insulele Feroe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele pregătite de suedezul Tomas Ryde au trăit periculos şi au fost aproape de a intra în istoria neagră a primei reprezentative.

România, cu Cristina Neagu în lot - nu e refăcută deocamdată - dar absentă de pe teren a jucat, în această săptămână, primele două partide de calificare pentru Campionatul European din 2020 (4-20 decembrie, Danemarca şi Norvegia).

Miercuri, la Braşov, tricolorele au trecut, relativ uşor, de Ucraina, scor 27-24. Astfel, era de aşteptat ca duelul de duminică, de la Torshavn, cu Insulele Feroe să fie, practic, un antrenament cu publicul. Mai ales că fetele de la Insulele Feroe n-au câştigat niciodată vreun meci din preliminariile unui European!

Doar că ceea ce a ieşit pe teren, în prima repriză, a fost un coşmar pentru românce! Ele au început bine, au condus cu 3-1, 5-3 şi 6-5, însă, de aici încolo, s-a „rupt“ filmul! Gazdele au fost mai mereu în avantaj, la un moment dat, chiar având două goluri în faţă (9-7) şi, ulterior, au închieat repriza cu un incredibil 12-11!

Abia în partea secundă, fetele au luat meciul în serios. Au egalat repede, 12-12, după care au făcut spectacol pe teren, având şi şase goluri în faţă: 25-19. Partida s-a încheiat cu victoria firească a tricolorelor, scor 25-20.

Primele două echipe din fiecare grupă vor obţine calificarea la Euro 2020. În cele 13 ediţii ale Campionatului European de până acum, România a ratat calificarea o singură dată, în 2006. La ultima ediţie, în 2018, Neagu şi compania s-au clasat pe locul 4 în Franţa.

Insulele Feroe – România 20-25 (12-11)

Fridmundsdottir, Petersen – portari; a Borg, A Dunga, Brandenburg 1, Jojic 2, Eystberg 4, Hansen 5, Joensen 1, Larsen, Mortensen 1, Poulsen, Samuelsen 1, Skylv Midjord, Weyhe 5

Dedu, Dumanska – portari; Udriştioiu 1, Buceschi 6, Băcăoanu 4, Adespii Molnar 4, Laslo 2, Iuganu 2, Bucur 2, Florica 1, Polocoşer, Ostase 1, Zamfirescu 1, A. Popa, Moisă 1, Savu

Preliminarii Euro 2020, grupa a 7-a

Duminică

Ucraina - Polonia 26-27

Insulele Feroe - România 20-25

Clasament, etapa a II-a

1. Polonia 2 meciuri, 2 victorii, 55-42, 4p

2. România, 2 meciuri, 2 victorii, 52-44, 4p

3. Ucraina, 2 meciuri, 2 înfrângeri, 50-54, 0p

4. Insulele Feroe, 2 meciuri, 2 înfrângeri, 36-53, 0p

Următoarea etapă (25-26 martie 2020):

Polonia - România

Feroe - Ucraina

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă