Roger Federer intră în Hall of Fame: „Am respectat mereu istoria tenisului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Federer (44 de ani), legenda tenisului elvețian, va fi introdus anul viitor în Hall of Fame-ul internațional al tenisului, într-un moment care marchează oficial cariera unui adevărat titan al sportului alb.

Roger Federer va fi introdus anul viitor în Hall of Fame-ul tenisului | FOTO Profimedia

Anunțul a fost făcut miercuri de conducerea instituției cu sediul în Rhode Island, iar aceeași onoare va fi acordată și jurnalistei și prezentatoarei TV Mary Carillo.

Pentru a fi acceptați în Hall of Fame, candidații trebuie să obțină cel puțin 75% din voturile comisiei de selecție, plus eventuale puncte bonus din votul fanilor. Federer a fost singurul care a întrunit toate criteriile și va fi introdus cât de curând posibil, de îndată ce regulamentul îi va permite oficial.

Am respectat mereu istoria tenisului și exemplul celor care au venit înaintea mea. Să fiu recunoscut astfel de către colegii mei este o mare onoare pentru mine” a declarat Federer pentru agenția AP.

Federer, primul bărbat din istorie care a câștigat 20 de titluri de Grand Slam

Federer rămâne primul bărbat din istorie care a câștigat 20 de titluri de Grand Slam la simplu, făcând parte, alături de Rafael Nadal (22 de titluri majore) și Novak Djoković (24), din ceea ce elvețianul numește „epoca de aur a tenisului”. Printre trofeele sale se numără opt victorii la Wimbledon, șase la Australian Open, cinci la US Open și unul la French Open.

Nu am crezut niciodată că voi câștiga atât de multe titluri de Grand Slam. La început, speram doar să ridic măcar unul dintre trofee” a mai spus Roger Federer.

Primul său titlu de Grand Slam a venit în 2003, la All England Club, iar în 2009 a depășit recordul de 14 titluri al lui Pete Sampras, învingându-l dramatic pe Andy Roddick cu 16-14 în setul decisiv al finalei. Cel de-al 20-lea trofeu a fost cucerit la Australian Open 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani