Retragere de marcă din circuitul WTA. Jucătoarea care a învins-o de 3 ori la rând pe Serena spune adio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alize Cornet, în vârstă de 34 de ani, a anunțat în această săptămână că se va retrage din tenis după ce va participa pentru ultima dată la Roland Garros, competiție la care vrea să-și ia rămas-bun. După aproape 20 de ani de carieră, jucătoarea de pe locul 107 WTA a dezvăluit că simte că e momentul să pună capăt parcursului ei în circuit.

Alize Cornet, singura susținătoare a Simonei Halep din circuitul WTA. Foto Getty images

"Voi juca ultimul meu Roland Garros într-o lună și apoi o să mă retrag imediat. Mi se pare ciudat să rostesc aceste cuvinte cu voce tare, mă gândesc de mult la asta, dar anunțul oficial e ceva... Este momentul potrivit pentru că este rezultatul unei călătorii lungi care a durat mai bine de doi ani și în ultimele luni acest gând a devenit tot mai clar. Pur și simplu, e timpul", a declarat Alize Cornet, citată de WeLoveTennis.

De-a lungul carierei, Alize Cornet a stabilit câteva recorduri impresionante, scrie Eurosport. Este singura sportivă care a învins-o de 3 ori la rând pe Serena Williams pe vremea când era lider mondial. Mai mult, la Wimbledon 2022, franțuzoaica i-a întrerupt Igăi Swiatek seria de 37 de victorii consecutive, cea mai lungă din acest secol.

Alize Cornet spune adio tenisului după o carieră de aproape 20 de ani. Foto Getty images

De asemenea, Cornet deține și recordul pentru cele mai multe turnee de Grand Slam consecutive la care a participat, Roland Garros urmând a fi cea de-a 69-a astfel de competiție majoră. Alize Cornet, care a ajuns cel mai sus pe locul 11 mondial, a cucerit 6 titluri WTA, iar cel mai bun rezultat la un Grand Slam este reprezentat de calificarea în sferturile de finală ale Australian Open 2022.

Franțuzoiaca este a treia jucătoare din circuitul WTA care și-a anunțat retragerea în acest an. Danielle Collins a fost prima, iar de atunci americanca are o serie fabuloasă de 14 meciuri fără înfrângere, urmând să joace diseară cu Jaqueline Cristian în turul 3 la Madrid. Indiferent de rezultatele din acest an, Collins va pune capăt carierei la finalul sezonului. Și Garbine Muguruza a declarat că își va agăța racheta în cui. Câștigătoarea a două titluri de Mare Şlem - la Roland Garros 2016 şi Wimbledon 2017 - Muguruza nu mai jucase din luna ianuarie 2023, când a pierdut într-un turneu minor.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie