Rapid e oficial retrogradată! Termenul următor a fost stabilit abia în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapid se confruntă cu o nouă situaţie dificilă după ce vineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anulat din nou termenul pentru data de 13 septembrie, astfel încât clubul giuleştean se poate considera deja retrogradat.

UPDATE 14.00 Următorul termen a fost stabilit pe 13 septembrie, după vacanţa judecătorească, fapt pentru care e clar că Rapid a pierdut orice speranţă de a lua licenţa pentru sezonul viitor de Liga 1. În acest moment, falimentul echipei pare mai aproape decât aprobarea planului de reorganizare. În cazul falimentului, Rapid nu ar putea juca nici măcar în eşalonul secund, fiind nevoie de înfiinţarea unui nou club care să pornească din Liga a IV-a.

În cazul în care instanţa va respinge dosarul, Rapid va intra în faliment şi va ajunge în Liga a V-a. Pentru ca oficialii clubului de sub Podul Grant să facă apel la TAS este nevoie ca planul lor de reorganizare să primească acceptul, în caz contrar şansele salvării fiind compromise.

Cluburile care nu au primit licenţa pot ataca decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere după data de 10 mai, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, care are termen de decizie până la 31 mai.

Potrivit Ministerului de Justiţie, Rapid are datorii în valoare de aproximativ 34 de milioane de euro. În acest context, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Tribunalul Bucureşti a admis cererea giuleţştenilor şi a deschis procedura de insolvenţă.a clubului rapidist.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Prima ţintă fixată de Dinamo pentru întărirea liniei ofensive. Un fost atacant al Rapidului este dorit în Ştefan cel Mare

Fostul rapidist Emanuel Godfroid joacă la 41 de ani:„Mai trag un an-doi şi apoi mă las“

Culisele unei „execuţii“: cum au fost trimise în „B“ Rapid, „U“ Cluj şi Severin şi de ce zâmbesc cu gura până la ureche Hagi, Pădureanu şi Nichita

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model