Probleme medicale pentru Cristian Chivu. Antrenorul român nu s-a prezentat la interviul de după meciul cu Bologna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Milano, Inter a zburdat pe teren în meciul cu Bologna, scor 3-1, și a revenit în frunte în Serie A, cu 39 de puncte în 18 etape (are de susținut o restanță), cu unul peste AC Milan și două peste campioana Napoli.

Chivu strigă tare la elevii săi FOTO EPA

La final, Cristian Chivu (45 de ani) nu a apărut în fața microfoanelor postului Dazn, care a transmis jocul în Italia, ci l-a trims pe asistentul său, sârbul Aleksandăr Kolarov (40 de ani) Motivul? Românul și-a pierdut vocea la marginea terenului. A strigat în timpul patidei atât de tare și de mult încât corzile sale vocale au avut de suferit. Răgușit, n-a mers la interviu.

Trebuie să mențin o bună comunicare, pentru că el vorbește chiar frumos”, și-a început Kolarov discursul.

A fost întrebat ce s-a schimbat de la venirea lui Chivu. „Nu am vrut să schimbăm nimic, am vrut să adăugăm ceva. Echipa era deja aproape de a câștiga multe lucruri anul trecut, am atins niște puncte umane și apoi am muncit din greu pe teren,  iar echipa a luat o turnură semnificativă. Suntem primii ăn clasament și vrem să rămânem acolo.

Cine strigă mai tare, Chivu sau Inzaghi? Chivu pare calm, dar nu este deloc. Cred că Cristian strigă mai tare decât Simone (n.r. - Inzaghi, 49 de ani, antrenor la Al Hilal)”, a mărturisit Kolarov.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”