Prețul umilinței: culisele refuzului lui Dan Petrescu de a demisiona, deși patronul CFR-ului îl face praf

0
Publicat:

Fotbalul românesc s-a obișnuit, de mulți ani, cu clubul tot mai mare al jucătorilor care „se nasc talent și mor speranțe“. Din păcate, acum avem și un antrenor despre care putem spune că nu și-a atins potențialul maxim.

Dan Petrescu. FOTO: Arhiva Adevărul

E vorba de Dan Petrescu. Atunci când a debutat pe banca tehnică, acesta și-a câștigat, treptat, renumele de „Super Dan“, unul pe deplin meritat. După ce a format „gașca nebună“ din Regie, cu echipa fermecătoare a Sportului Studențesc, Petrescu a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria primei ligi, cucerind titlul cu Unirea Urziceni. Iar la Cluj, pe banca CFR-ului, „Super Dan“ a dobândit imaginea „antrenorului-trofeu“, cu rezultate excelente pe plan intern și destul de bune, pentru nivelul fotbalului nostru, în Europa. Pe fondul acestor performanțe, se spunea că Dan Petrescu poate ajunge inclusiv pe banca unei formații din Occident.

Din păcate, șirul rezultatelor bune pentru „Super Dan“ s-a oprit în 2022. Iar acum, când mai avem puțin și intrăm în 2025, antrenorul CFR-ului e o mare dezamăgire, în actualul său mandat în Gruia. Și i se tot cere demisia din tribune, în condițiile în care echipa a terminat socotelile cu cupele europene prin august, iar în campionat a câștigat un meci din ultimele șase, ajungând pe un dezamăgitor loc 5!

În acest moment, Petrescu e ținut în funcție doar de contractul său „beton“ care, potrivit informațiilor neoficiale, conține o clauză de reziliere de un milion de euro! Cum această sumă nu va fi plătită niciodată de club, patronul Neluțu Varga a demarat, de câteva săptămâni, operațiunea mediatică prin care urmărește să-l convingă pe Dan Petrescu să vină la masa negocierilor. Varga vrea ca rezilierea să aibă loc, în condiții amiabile, cu daune financiare minime pentru CFR. Varianta cea mai avantajoasă pentru club ar fi ca Petrescu să primească, drept despăgubire, câteva salarii. Și așa însă, în mod cert, se va ajunge la o sumă importantă, pentru că „Super Dan“ are un supercontract, de 30.000 de euro pe lună! Din păcate pentru CFR, doar rezultate nu sunt super, iar de aici și paharul răbdării lui Varga care s-a cam umplut!

„Gaura“ în buget: 10 milioane de euro!

Patronii de club din România au, de multe ori, acest obicei bolnăvicios de a schimba antrenorii ca pe șosete, în urma unor decizii pripite. În cazul lui Varga însă, nemulțumirea sa vizavi de Dan Petrescu are argumente solide în spate. În primul rând, unul financiar, în condițiile în care eliminarea din play-off-ul Conference League, după dubla cu Pafos (Cipru), a provocat o „gaură“ de aproximativ 10 milioane de euro în bugetul clubului.

Desigur, după această contraperformanță, speranța era că echipa, eliberată de povara fizică a partidelor europene, va „rupe norii“ în campionat. Ceea ce nu s-a întâmplat. Dovadă și bilanțul ultimelor șase runde: 1 victorie, 4 remize, 1 înfrângere. CFR a ajuns la un punct de locul 7, primul din afara play-off-ului. Văzând această situație, Neluțu Varga s-a dezlănțuit după 3-3 cu Sepsi.

Sunt supărat. Pentru prima dată, îmi pun semne de întrebare asupra lui Dan Petrescu. O să am câteva discuții cu jucătorii în următoarea săptămână, o să facem o analizăm profesionistă și o să iau o decizie. Cel mai mult mă deranjează rezultatele, jocul și modul în care e făcută echipa. Nu înțeleg de ce trebuie să fim mereu conduși, ca să ieșim și noi la joc, să atacăm. Nu mai vreau să ne chinuim“, a spus patronul CFR-ului, în dialog cu prosport.ro.

Și, având în vedere că următoarele patru meciuri ale clujenilor sunt în deplasare, cu FC Argeș (Cupa României, astăzi, ora 21.00), Gloria Buzău (campionat, vineri), Dinamo (campionat, 8 noiembrie) și cu Oțelul Galați (campionat, 11 noiembrie) e lesne de înțeles de ce numărătoarea inversă a început pentru Dan Petrescu, la CFR.

Dan Petrescu, opt trofee în palmaresul său de antrenor

*6 titluri de campion: 5 cu CFR Cluj (2017–18, 2018–19, 2019–20, 2020–21, 2021–22) și unul cu Unirea Urziceni (2008-2009)

*1 trofeu câștigat în străinătate: Cupa Chinei, cu Jiangsu Suning (2015)

*1 Supercupă a României cu ASA Tg. Mureş (2015)

Cinci finale pierdute de antrenorul Dan Petrescu până acum

*Finala Cupei României, ediția 2007-2008: CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-1

*Supercupa 2009: Unirea Urziceni – CFR Cluj 1-1, 3-4 la penalty-uri

*Supercupa 2019: CFR Cluj - Viitorul 0-1

*Supercupa 2022: Sepsi – CFR Cluj 2-1

*Cupa FA 2023 (Coreea de Sud): Pohang Steelers – Jeonbuk Hyundai 4-2

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat