Prestația lui Călin Georgescu, sub lupa unui conducător din fotbal: operațiunea secretă și-a atins scopul

0
Publicat:

Născut în Giulești, Marian Iancu, în vârstă de 59 de ani, a devenit cunoscut după activitatea de conducător avută în Banat.

Călin Georgescu

A condus Politehnica Timișoara, formație pe care a urcat-o până la un pas de titlu de campioană, având sub contract antrenori precum Cosmin Olăroiu, Gică Hagi, Cosmin Contra sau Ioan Sabău.

Într-o declarație încredințată pentru „Adevărul”, Iancu a pus ștampila pe cel despre care se spune că este „săgeata” Rusiei, candidatul independent Călin Georgescu, 62 de ani.

Din respect pentru fiecare român de bună-credință, vă rog să aveți o mică rezervă față de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în zilele astea ciudate la prima vedere, dar simple, privite dintr-un unghi analitic obiectiv. Citiți și vedeți dacă faptic acestea sunt întâmplări reale! Analizați atent!

Domnul Călin Georgescu este o păpușă matrioșka. Mai multe adevăruri ascunse inteligent într-unul singur! Dar una românească, nu rusească. Este parte dintr-o operațiune specială de mare adâncime și conspirativitate a serviciilor secrete aliate, pro-Europa și pro-NATO, pentru desconspirarea și compromiterea mișcărilor suveraniste extremiste și a celor pro-ruse de pe teritoriul țării noastre!

Georgescu a făcut tot ce trebuia făcut pentru ca asocierea lui cu AUR, SOS, POT și alte persoane care s-au raliat din convingeri putinist-extremiste să cadă în derizoriul declarațiilor date cu intenția focusată exact către temele cele mai detestate de lumea civilizată.

Să faci totul sfidând firescul bunului-simț nu poate fi decât parte dintr-un plan. Omul nu e de capul lui în lume. Nu e liber de sarcini. A atacat femeile, biserica, economia și pluri-partidismul. A făcut apologia mișcării legionare, a negat Holocaustul și istoria țării. A făcut afirmații defăimătoare la adresa UE și NATO, preluând din cultul mediatic al personalității lui Putin, cât și pasaje din discursurile unor personaje publice consemnate de istoria relativ recentă ca fiind conducători extremiști fasciști și xenofobi, iar alții chiar notorii criminali legionari. A citat repetat din retorica acestora. Nu în ultimul rând, i-am reținut respectul față de gen. Antonescu, vinovat de progromul de la Iași din 27-30 iunie 1941, pe care-l neagă vehement.

Marian Iancu, în perioada Politehnica Timișoara

A dat declarații contradictorii chiar în timpul campaniei electorale, negând propriile convingeri și afirmații de genul întâlnirilor cu extraterești. A te alia cu un asemenea personaj înseamnă să te sinucizi politic. Mișcarea suveranistă a mușcat momeala dulce-populistă servită punct ochit, punct lovit. S-a compromis definitiv! Nu au înțeles nimic din ceea ce s-a întâmplat. S-au devoalat trădătorii! Toți rusofili și toți cei care cochetează și trăiesc cu ideea extremistă patriotardă în minte au plusat la primul instinct.

S-au arătat public fără nicio rezervă. Acum îi știe toată lumea. Politicieni, ziariști, televiziuni, oameni de afaceri, oameni simpli etc. Toți au fost marcați! Acum se știu echipele! Operațiunea secretă și-a atins scopul.

Mentalul colectiv e speriat și năuc. Maurul și-a făcut treaba! Maurul poate să moară! Sau să între în adormire! Va fi extras și conservat în timp util! Este o intervenție chirurgicală de mare finețe și complexitate pusă în operă magistral de inteligenta unor servicii cu adevărat speciale. Cei din „Patria a priori” au jucat la limită, dar au reușit. Au mușcat chiar și rușii! Chiar și Putin a băgat capul în poză! Ce rușine! Observați supremația matrioșka.ro!

Urmăriți cronologic și faptic întreaga derulare a operațiunii-experiment și vedeți dacă comportamentul și discursul „păpușii” are vreo logică, alta decât cea de mai sus. În sinea lui, Călin Georgescu e convins că a făcut ceea ce trebuia! Asanarea conștiinței propriului popor! Misiune îndeplinită. “Case Closed” (n.r. - caz închis)! Așadar, dragi români de bună-credință, trăiți-vă emoțiile alături de cei dragi unde, cum și când vreți voi, fără să împrumutați gânduri de pe TikTok, induse atent pentru a fi consumate instinctiv. Nimic nu e ceea ce pare”.

A făcut pușcărie

Marian Alexandru Iancu a fost președintele societății petroliere Balkan Petroleum și fost președinte al clubului FC Timișoara. Este cunoscut în lumea bucureșteană sub porecla „Elefantul”. A cumpărat clubul de pe Bega în iarna lui 2005 de la fostul internațional Anton Doboș. În cei șase ani în care Iancu a investit la Timișoara, clubul a plătit aproximativ 21,5 milioane de euro pe achiziționarea a 101 jucători.

Bănățenii au reușit să și vândă fotbaliști pe sume importante, cei mai reprezentativi dintre aceștia fiind Torje (2,5 milioane de euro plătiți de Dinamo) și Gigel Bucur (Kuban Krasnodar l-a luat cu 2 milioane de euro). În total, Poli a încasat în acești șase ani 13,7 milioane de euro din vânzarea de jucători.

Pe 27 noiembrie 2011, Marian Iancu a fost condamnat la zece ani de închisoare în dosarul Rafo de către Tribunalul București. La acest proces au fost judecați Alexandru Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Octavian Iancu, Gheorghiță Iancu, Marius Turică, Silviu Neacșu, Akaroglu Cuneyt, Elenkalan Hayrettin și Basaran Kadri Mazhar pentru evaziune fiscală, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și pentru spălare de bani.

La 8 iunie 2015, Marian Iancu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 14 ani de închisoare în dosarul RAFO-CAROM. În același dosar, omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat la 12 ani și șapte luni închisoare. Marian Iancu a fost eliberat din închisoare în vara anului 2022.