Performanţă în Europeanul de Raliuri: Locul 2 pentru fraţii Maior în Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajul format din fraţii Norbert Maior şi Francesca Maior a încheiat pe locul 2 la ERC3 Junior şi pe 3 la ERC3 în cea de-a patra etapă din Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), care a avut loc la Zlin, în Cehia.

Fraţii Maior nu au forţat încă de la început, preferând o evoluţie constantă şi sigură după ce la etapele din Letonia şi Italia au ieşit în decor.

Aceştia au profitat de-a lungul raliului de paşii greşiţi făcuţi de contracandidaţii lor şi chiar au încheiat a doua zi de concurs pe prima poziţie la ERC3 Junior.

După primele 9 probe, Maior avea 7 secunde în faţa lui Martin Laszlo (Ungaria) şi 23,4 faţă de francezul Jean Baptiste Franceschi, marele favorit după abandonul lui Sami Pajari.

Echipajul legitimat la Napoca Rally Academy a pierdut poziţia de lider chiar după prima buclă de duminică, însă şi-a menţinut strategia, care în final i-a adus un loc 2 la ERC3 Junior şi poziţia a treia la ERC3.

Al doilea loc secund din acest sezon al Campionatului European de Raliuri le oferă şanse tinerilor sportivi tricolori la o clasare pe podiumul final al ERC3 Junior. Aceştia au urcat ajuns la 82 de puncte după patru etape, fiind aproape de primii doi clasaţi, finlandezul Sami Pajari, francezul Jean Baptiste Franceschi şi germanul Loof Nick.

La finişul Barum Czech Rally au ajuns un total de 102 echipaje, iar într-un top open, fraţii Maior se află pe 26. Victoria în etapa continentală i-a revenit cehului Jan Kopecky, fiind urmat de norvegianul Andreas Mikkelsen şi un alt ceh, Filip Mares. În total, de-a lungul celor 3 zile de concurs s-au înregistrat 34 de abandonuri.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos