Olăroiu e dorit în locul lui Reghecampf: cine vrea să-l readucă la Al-Hilal şi ce spune actuala echipă a lui Oli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Olăroiu

După trei sezoane în care a câştigat titlul în Emirate, Olăroiu are parte de un sezon cu multe probleme la Al-Ahli Dubai, însă nu duce lipsa de oferte.

Înfrângerea din Cupa Coroanei Prinţului l-a determinat pe preşedintele clubului Al-Hilal să-şi dea demisia. Prinţul Abdulrahman Bin Musaad a fost omul care a insistat pentru aducerea lui Reghecampf în vară şi cum mandatul românului s-a transformat într-un eşec, prinţul şcolit la Paris şi-a asumat responsabilitatea şi a plecat după şapte ani la club.

Totuşi, membrii Consiliului de Administraţie încearcă să-l convingă pe Bin Musaad să revină asupra deciziei şi să finanţeze Al-Hilal până la finalul sezonului, atunci când prinţul Mohamad Bin Faisal e favorit să fie numit preşedinte. 

Bin Faisal a mai condus clubul în trecut şi a fost omul care l-a angajat pe Cosmin Olăroiu în funcţia de antrenor, în 2007. Oli a cucerit titlul din primul sezon şi a rămas în relaţii excelente cu Bin Faisal. Acesta lucrează acum în cadrul ambasadei Arabiei Saudite din SUA şi, de aceea, nu poate reveni imediat la Al-Hilal. Tocmai de aceea, se încearcă păstrarea actualului preşedinte până în vară. Dacă Bin Faisal ar ajunge, din nou, la Al-Hilal, el va încerca readucerea lui Olăroiu pe bancă.

Oli, probleme la Al-Ahli

Posibila revenire a lui Oli la Al-Hilal e plauzibilă în contextul în care, după trei sezoane în care a câştigat titlul în Emirate, el se confruntă cu mari probleme la Al-Ahli Dubai. Echipa a fost învinsă cu 0-4 în ultima etapă şi a ajuns pe locul 7, la 13 puncte de lider. Totuşi, şefii celor de la Al-Ahli şi-au exprimat susţinerea pentru românul cu care au luat trei trofee în sezonul trecut. „Suntem toţi în aceeaşi barcă şi relaţia noastră cu Cosmin nu s-a schimbat. E prematur să vorbim despre schimbarea antrenorului“, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie, Abdullah Al-Naboodah.

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă