O tragedie care a şocat lumea fotbalului: Mesaj emoţionant după dispariţia lui Dan Lăzărescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Lăzărescu s-a retras din arbitraj în 2004 din cauza unor probleme medicale la spate

Fostul arbitru asistent s-a stins la doar 49 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, iar reacţiile curg din toate direcţiile.

Lumea fotbalului românesc e în doliu după ce Dan Lăzărescu a decedat, deşi, excluzând problemele sale cu spatele, era un om, aparent, sănătos.

Cei care au fost, pur şi simplu, şocaţi de vestea dispariţiei fostului arbitru asistent au fost, în primul rând, colegii săi de platou de la Telekom Sport. La acest post de televiziune, Lăzărescu analiza fazele litigioase de după meciuri, alături de foşti fotbalişti, precum Cornel Dinu şi Basarab Panduru. Potrivit gsp.ro, ultimul a avut un mesaj emoţionant după dispariţia prietenului său.

Ce a spus Basarab Panduru?

*Zilnic mă suna, să vadă ce mai fac, să ne auzim, să glumim, să ne tachinăm. Zilnic, zilnic! În weekend nu m-a sunat, iar luni i-am telefonat eu să-l cert că nu mi-a dat telefon. Nu mi-a mai răspuns nimeni. Am ţinut la el ca la un frate. Un aşa prieten rar găseşti, practic n-aveai niciodată ce să-i reproşezi. 

*Îl mai certam eu, poate că nici nu aveam dreptate când o făceam, mi-aş mai dori să o fac şi acum, dar nu mai am pe cine să cert. Cu această stare de urgenţă, nici măcar nu am posibilitatea să pot să-l plâng aşa cum aş fi vrut, nu pot să fiu lângă el. Din păcate, a plecat. La 49 de ani, urma să facem amândoi 50 anul acesta. 

*A plecat aşa grăbit, nu ştiu unde s-a grăbit aşa. Sper doar că acolo unde a ajuns să fie liniştit şi împăcat. La revedere, prieten drag!

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie