Noua destinație a lui Adrian Mutu, după ce a fost dat afară de la Neftchi Baku

0
Publicat:

Clubul Neftchi Baku a anunțat ieri despărțirea de Adrian Mutu, la care a decis să renunțe în urma rezultatelor mai slabe și a irosirii șanselor de a câștiga campionatul în Azerbaidjan. Antrenorul nu a fost de față la despărțirea de gruparea azeră, el plecând joi spre casă la aflarea veștii că mama sa a murit.

Adrian Mutu nu a prins noul an la Neftchi Baku. Foto Sportpictures

Sâmbătă, Adrian Mutu a participat la înmormântarea mamei sale, pentru ca o zi mai târziu să fie publicat comunicatul clubului referitoare la demiterea sa. Care a venit chiar cu câteva ore înainte de meciul câștigat de Neftchi, 2-0 cu Kapaz, partidă în care pe bancă au stat colaboratorii antrenorului român, Bogdan Pătrașcu și Alin Chița. Aceștia vor pleca și ei în scurt timp de la formația azeră.

Comunicatul azerilor

După ce a placat de la Rapid, cu câteva zile înainte de startul sezonului în Superliga, Adrian Mutu a stat la Neftchi puțin peste 5 luni. Clubul a anunțat oficial despărțirea printr-un comunicat: ”Contractul dintre Neftchi PFK și Adrian Mutu a fost reziliat în baza acordului reciproc. Neftchi PFK îi mulțumește lui Adrian Mutu pentru cooperare și efort, îi urează succes în activitățile viitoare.

Totodată, Clubul transmite încă o dată sincere condoleanțe lui Adrian Mutu pentru trecerea în neființă a mamei sale. Neftchi PFK, luptă în prezent pentru rezultate înalte în Premier League și Cupa Azerbaidjanului, face apel la toți fanii săi să sprijine și să se unească îndeaproape în jurul echipei în această perioadă”.

Îl vrea finanțatorului Petrolului

În locul lui Mutu va fi adus un muntenegrean, Miodrag Bojovic, care și-a făcut un CV în Rusia. Însă piteșteanul nu va sta mult în afara fenomenului. Deja Petrolul îi pregătește locul, finanțatorul Marian Copilu încercând din răsputeri să-l îndepărteze pe antrenorul Florin Pârvu și să-l aducă pe Mutu. Va trebui însă mai întâi să-i convingă pe președintele Claudiu Tudor, un susținător al actualului antrenor, și pe membrii galeriei, care amenință un protest masiv dacă Pârvu ca fi demis.

Copilu speră să-i îmbuneze pe suporteri cu numele lui Adrian Mutu, care a jucat o jumătate de sezon la Petrolul, în 2014, și are o relație bună cu fanii ”lupilor galbeni”. Numele piteșteanului a mai fost vehiculat și la CFR Cluj, echipă care a pierdut contactul cu liderul FCSB pe mâna tehnicianului Andrea Mandorlini. 

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi