Negocierile în impas, Victor Piţurcă rămâne. Declaraţiile preşedintelui Al Ittihad: „Ne-a ascuns date din contract“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scenariul în care Victor Piţurcă ar părăsi echipa naţională pentru a se lansa în fotbalul arab a picat, potrivit preşedintelui lui Al Ittihad, care a purtat negocieri cu selecţionerul în ultima săptămână.

„Ne-am răzgândit pentru că el are o penalitate în contract şi nu putem plăti penalitatea. Ne-am răzgândit. Ne orientăm către alt antrenor. Vom lua alt antrenor din Europa. Nu vom continua negocierile. Când am aflat că există o clauză de despăgubire în contract am terminat discuţiile, ne-am răzgândit, nu vrem acest antrenor, vom merge la alt antrenor. 

S-a terminat. Şi îi urăm succes antrenorului la echipa naţională a României. Antrenorul ne-a cerut o sumă şi am fost de acord cu el, dar când am venit să semnăm contractul el a spus: «Nu pot să îmi reziliez contractul, trebuie să plătesc un milion de euro federaţiei». Astfel că i-am spus nu. Nu putem să plătim penalitatea. Ce ai cerut îţi dăm, dar nu putem să plătim mai mult“, a declarat Al Balwi. 

Potrivit oficialului arab, problema nu ar fi fost financiară, ci de principiu: „Nu din cauza banilor, problema este că am fost clari. Antrenorul nu ne-a spus că există acea clauză de contract între el şi federaţie. Am fost surprinşi de asta“. Acestea fiind notate, atenţia arabilor se îndreaptă spre un alt tehnician, însă nu din România: „Vrem să alegem un alt antrenor din Europa, un nume mare“. În ciuda acestor declaraţii, sursele ziare.com susţin că cel poreclit „Satana“ ar fi semnat un precontract cu Al Ittihad, pe două sezoane, pentru care el şi stafful său ar avea salariul anual de două milioane, acestea fiind valabile doar dacă îşi va rezolva situaţia la FRF. Pe de altă parte, sursele gsp.ro indică faptul că selecţionerul a anunţat că rămâne selecţioner în proporţie de 99%.

Înţelegerea lui Victor Piţurcă la echipa naţională este valabilă până pe 30 noiembrie 2016, fiind implicată o despăgubire de 1,4 milioane de euro, în cazul imeo rezilieri unilaterale. Totuşi, în urma negocierilor, Răzvan Burleanu ar fi acceptat ruperea contractului în schimbul a un milion de euro, clubul saudit fiind dispus să plătească doar 400.000. După seria negocierilor, FRF a emis un comunicat de presă în care a precizat că va continua colaborarea cu selecţionerul.

Ce-l aşteaptă pe Victor Piţurcă la Jeddah, oraşul pentru care ar fi dispus să renunţe la România: temperaturi record de 48 de grade Celsius, în luna septembrie

Piţurcă a discutat o oră cu Burleanu despre rezilierea contractului: „Încă sunt selecţionerul echipei naţionale“ FRF îi cere 1,4 milioane de euro!

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"