Neagu, mare dar și înfiorător de scumpă: Cât au băgat bucureștenii în buzunarul Cristinei din 2017 până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Neagu, cea mai mare handbalistă din istoria României, și-a anunțat retragerea de la națională pe aeroport, marți seară, la revenirea primei reprezentative de la Mondiale. Deși o handbalistă uriașă, cu locul asigurat în clubul select al celor mai mari sportive din istoria României, „Cris“ s-a schimbat în rău în ultimii ani. „Adevărul“ a scris aici despre fața nevăzută a Cristinei, cu mărturiile celor care au povestit cum Neagu și-a depășit, treptat, statutul de o simplă jucătoare de handbal.

Despre Cristina Neagu se spune, în glumă, că e bugetara numărul 1 a țării

Astăzi, specialistul „Gazetei Sporturilor“ în acest sport, Costi Prună, un jurnalist care foarte rar scrie texte atât de dure, a venit cu un editorial acid după retragerea Cristinei Neagu. În care a enumerat episoadele șocante din cariera ei despre care publicul n-a aflat până acum.

Dincolo de aceste episoade, Costi Prună a ridicat și o problemă reală și destul de gravă. Concret, finanțatarea handbalului românesc din bani publici, cu sume colosale, înseamnă că bucureștenii, care trăiesc într-un oraș sufocat de trafic, fără căldură și apă caldă în multe sectoare, au băgat 1,2 milioane de euro în buzunarul lui Neagu din 2017 până acum!

E o sumă extrem de mare, dar explicabilă prin faptul că, de când a sosit la CSM, cu obiectivul câștigării Ligii Campionilor (țintă ratată în fiecare sezon!) Cristinei i s-a tot mărit salariul, ea ajungând să câștige acum peste 20.000 de euro pe lună! Atenție: noul contract i-a fost oferit în mare grabă, până în vara 2025, pentru că după 1 ianuarie 2024 astfel de contracte faraonice nu mai pot fi onorate în sportul de performanță din bani publici, conform noului cod fiscal.

La CSM București însă, în absența rezultatelor internaționale, șefii s-au specializat în „măgării contractuale“. Și nu doar că i-au prelungit contractul lui Neagu, dar au luat o decizie demnă de o anchetă DNA și în cazul contractului oferit antrenorului Adrian Vasile – protejatul lui Neagu! – despre care Adevărul a oferit detalii aici.

Revenind la editorialul semnat de Costi Prună despre finalul carierei lui Neagu, redăm mai jos câteva fragmente cu precizarea că varianta integrală poate fi citită aici.

Ce a scris Costi Prună în Gazeta Sporturilor?

*Mulțumim, Cristina Neagu, pentru că ai ales handbalul, în detrimentul fotbalului! Cu talentul tău divin, probabil chiar ai fi fost „Messi” din fotbalul feminin.

*Mulțumim, Cristina Neagu, pentru cele 224 de partide jucate la națională, pentru care ai marcat 975 de goluri!

*Mulțumim, Cristina Neagu pentru că la ediția din 2015 de la Trofeul Carpați, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca, ți-ai dat afară colega de cameră, care și-a găsit bagajul pe hol. (surse: colege de la lot)

*Mulțumim, Cristina Neagu, pentru că înaintea plecării la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 l-ați convins pe selecționer să vă dea 3-4 zile libere. Specialiștii au spus că ați ieșit din ritm și, pentru că s-a plecat târziu în Brazilia, România nu a avut timp să se acomodeze cu fusul orar și cu clima, iar naționala a pierdut meciul de debut cu Angola, 19-23. România s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe, obținând două victorii și pierzând alte 3 partide.

*Mulțumim, Cristina Neagu, pentru că în ultima perioadă ai acordat interviuri doar alături de partenerii tăi din lumea bancară și a energizantelor.

*Mulțumim, Cristina Neagu, pentru că „mănânci” din banii bucureștenilor, chiar și în perioada postului. Cetățenii sunt darnici, au contribuit cu peste 1.200.000 de euro între 2017-2023.

*Mulțumim, Cristina Neagu, că la propunerea Filateliei Române ai refuzat să apară un timbru cu tine deoarece nu erai plătită pentru acest lucru. (surse din cadrul FRH și Romfilatelia).

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online