Naţionala României de fotbal, meci de pregătire cu selecţionata Columbiei, la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională de fotbal a României va disputa un al doilea meci de pregătire în vederea participării la EURO 2024, cu selecţionata Columbiei, pe 26 martie, la Madrid, a anunţat, joi, Federaţia Română de Fotbal.

Echipa României s-a calificat la Euro 2024

"Cel de-al doilea meci de verificare al echipei naţionale din luna martie a anului viitor va fi împotriva Columbiei. După meciul pe care tricolorii îl vor disputa pe 22 martie în faţa Irlandei de Nord, pe Arena Naţională din Bucureşti, aceştia vor întâlni pe 26 martie, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, naţionala Columbiei. Mai multe detalii despre procesul de vânzare al biletelor vor fi disponibile în următoarea perioadă", au anunţat reprezentanţii FRF pe site-ul oficial al instituţiei, scrie Agerpres.

Pentru cel de-al doilea joc de pregătire s-a ales Spania din dorinţa de a aduce echipa naţională aproape de suporterii din străinătate, ca o recunoştinţă pentru susţinerea oferită de aceştia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024, precizează FRF.

Conform tragerii la sorţi, România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.

Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.

România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.

România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).

Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două