Mirel Rădoi le-a cerut scuze jucătorilor, după ce Universitatea s-a calificat în grupa Conference League

0
Publicat:

Universitatea Craiova pare de neoprit în acest sezon, liderul din Superliga calificându-se aseară în grupa Conference League, după 2-1 și 3-1 cu Istanbul Bașakșehir. Antrenorul Mirel Rădoi și-a arătat recunoștința față de jucătorii săi, după cele două succese excepționale contra turcilor.

Oltenii vor juca în premieră în grupa Conference League. Foto Facebook Universitatea Craiova

La finalul partidei din Bănie, tehnicianul oltean a ținut să le ceară scuze elevilor săi pentru că i-a subestimat în comparație cu cei de la Istanbul Bașakșehir. ”Nu vreau să par lipsit de modestie, dar nu e o mare performanță pentru mine cât este pentru Oltenia. Poate nu întâmplător am câștigat 2-1 în Turcia, poate nu întâmplător am primit acel gol pentru a rămâne concentrați.

Trebuie să spun ceva. Din dorința de a-i păstra concentrați și a-i face să înțeleagă valoarea adversarului, cred că am făcut o mare greșeală. Cred că e posibil să îi fi subestimat pe jucătorii mei. Trebuia să punem mai mult accent pe noi și nu pe adversar. Nu am avut nicio emoție nici la 0-1. Mi-am cerut scuze față de ei că poate i-am subestimat. Să bați de două ori o echipă de valoarea asta nu e de colo. Sperăm să nu ne mulțumim cu acest rezultat.

Ștefan Baiaram va fi vândut

Acum sper să îl vindem Ștefan Baiaram. A fost dorința lui (n.r să joace, mijlocașul abia revenind după o accidentare). Nu vreau să sufere din carieră din cauza unui meci d-asta. Îi las pe jucători să decidă împreună cu doctorul”, a spus Mirel Rădoi, citat de DigiSport.

Artizanul victoriilor Universității Craiova, care a trecut de 3 tururi preliminare în Conference League și e lider detașat în campionat, a mărturisit că le-a dat ok jucătorilor să petreacă: ”Îi las să petreacă până mâine dimineață (n.r. astăzi). Am mutat antrenamentul pe seară”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO