Mircea Lucescu n-a plecat la tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor. Analiza unui federal: „Nu stă naționala într-un singur om”

0
Publicat:

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a declarat, miercuri, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, comentând starea de sănătate a lui Mircea Lucescu din ultima perioadă, că echipa națională nu stă într-un singur om, dar a subliniat că toată lumea își dorește ca selecționerul să continue.

Mircea Lucescu, la un antrenament al naționalei FOTO FRF

El a explicat că viitorul primei reprezentative nu stă în doctorii din Belgia care îl vor consulta zilele următoare pe Mircea Lucescu.

Nu am fost ieri acasă la Mircea Lucescu să stăm de vorbă. Dar ne-am văzut la sfârșitul săptămânii trecute, l-am vizitat la spital. El e optimist, am stat de vorbă. Acum optimismul trebuie să îl confirme și doctorii din străinătate, din Belgia. Cei de acolo îi vor face un control care sper să infirme ceea ce cred unii și alții. Viitorul echipei naționale nu stă în doctorii din Belgia. Viitorul stă în continuitatea rezultatelor și a activității tuturor celor care lucrează la FRF, a suporterilor... Ăla e viitorul echipei naționale. Nu stă naționala într-un singur om. În acest moment, într-adevăr, toată lumea își dorește ca Mircea Lucescu să continue”, a spus Stoichiță.

Întrebat dacă Gheorghe Hagi e posibilul înlocuitor al lui Mircea Lucescu dacă acesta din urmă nu va putea continua din cauza stării de sănătate, directorul tehnic a răspuns: „Federația Română de Fotbal nu va lua niciodată legătura cu un alt antrenor fără să aibă o situație clară a selecționerului aflat în funcție. Nu știu dacă Mircea Lucescu a vorbit cu Hagi. De unde să știu eu? Eu nu am vorbit cu Mircea Lucescu despre Gică Hagi. Eu am vorbit despre starea dumnealui de sănătate și despre membrii staffului său, ca să vedem ce putem face ca să-l ajutăm cât a stat în spital. Iar în eventualitatea în care Mircea Lucescu nu poate continua, o să îi prezentăm un dosar complet celui care va veni. Ca acela să nu mai stea să piardă vremea să exploreze fotbalul turcesc, slovac sau kosovar”.

Mihai Stoichiță a plecat, miercuri, în Belgia, la Bruxelles, acolo unde joi are loc tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor, ediția 2026-2027. Prima reprezentativă a României va face parte din urna a treia a Ligii B.

Lucescu se pregătește de plecarea în Belgia, dar cu alt scop decât federalii

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, luni, la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF, că la 20 februarie se va cunoaște dacă Mircea Lucescu va conduce sau nu echipa națională a României la barajul cu Turcia din luna martie.

Domnul Lucescu urmează să se deplaseze în străinătate (n.r. - în Belgia) pentru o a doua opinie medicală în așa fel încât până în 20 februarie să putem lua o decizie în ceea ce privește posibilitatea dânsului de a sta pe banca echipei naționale pentru partidele din luna martie”, a explicat Burleanu.

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu a fost internat în spital în ultimele zile într-un spital din Capitală pentru un tratament cu antibiotic în urma unei infecții subcutanate. În zilele următoare, tehnicianul va pleca săptămâna viitoare în străinătate, în Belgia, pentru a obține o a doua opinie privind o alt problemă medicală.

Naționala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026. În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecționerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, tricolorii vor juca în deplasare și finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo, pe 31 martie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată