Mesajul unei foste sportive care a prins războiul, pentru cei care golesc rafturile magazinelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jelena Dokić, fostă jucătoare de tenis, actualmente antrenoare FOTO Arhivă personală/Facebook

Fosta jucătoare de tenis Jelena Dokić a transmis un mesaj către cei care cumpără fără măsură, după ce a avut surpriza neplăcută de a nu mai găsi nimic de mâncare, într-un supermarket din Australia.

Jelena Dokić se numără printre cei care au prins războiul din Iugoslavia, fiind refugiată de multe ori şi trecând peste perioade de foamete, de-a lungul vieţii. Recent, fosta jucătoare de tenis a transmis un mesaj şi a îndemnat la raţiune, către cei care cumpără fără măsură, lăsând alţi oameni în faţa unor rafturi goale şi în imposibilitatea de a-şi mai procura mâncarea necesară.

„Este absolut teribil şi nu ştiu dacă sunt mai mult nervoasă sau supărată. Din postura persoanei care a vazut războiul şi a fost refugiată de mai multe ori, din postura persoanei care a văzut ce înseamnă cu adevărat să nu mai fie mâncare în magazine - şi nu pentru că oamenii o cumpără, ci pentru că nu există în întreaga ţară, din postura persoanei care a fost flămândă pentru mai multe zile, care nu a avut bani să cumpere mâncare şi care stătea la coadă, la 4 dimineaţa, pe un ger cumplit, deşi era doar un copil, să ia o pâine mică, credeţi-ma că ce faceţi acum nu e deloc necesar! 

De fapt, este lacom, lipsit de bun-simţ şi dezgustător! Trăim vremuri dificile şi fără precedent, dar există mâncare mai mult decât suficienta şi provizii, cât să ne ajungă pentru anii ce vor urma. Avem suficient cât să hrănim pe toată lumea! Oamenii aceştia au arătat cât de lacomi sunt şi lipsiţi de bunătate! În loc să fie atât de egoişti, aceşti oameni ar trebui să verifice ce fac oamenii în vârstă şi cei cu dizabilităţi, să-i ajute, să le cumpere mâncare şi tot ce mai au nevoie, deoarece ei sunt cei mai vulnerabili!”, a punctat Jelena Dokić pe contul său de Instagram.

În vârstă de 36 de ani, Jelena Dokić este o fostă jucătoare de tenis, în prezent antrenoare. Primii ani din viaţă i-a trăit în Osijek, în Croaţia pe care o ştim noi, astăzi, iar în în iunie 1991, a decis să se mute în Sombor (astăzi, Serbia), împreună cu familia ei, din cauza razboiului. Trei ani mai târziu, emigra în Australia şi, în timp, obţinea cetăţenia acelor ţinuturi. De-a lungul carierei în tenis, cel mai sus poziţionat loc în ierarhia mondială a fost cel de-al patrulea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani