Marius Copil, prăbuşirea continuă: A pierdut un meci pe care l-a jucat timp de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci victorii în 12 partide a obţinut Marius Copil, în 2021

În 2018, jucătorul de 30 de ani s-a aflat pe locul 60 ATP, în ultimul clasament al anului. Acum, a căzut până pe 227 ATP. Ceea ce e de înţeles, dacă ne uităm la rezultatele sale.

Marius Copil a fost pe tabloul principal de la French Open, în doar trei rânduri, în 2017, 2018 şi 2019. De fiecare dată însă, a fost învins după primul meci. În rest, Marius s-a zbătut în calificări. La fe ca şi în acest an. Şi, din păcate, tocmai a eşuat în tentativa sa de a pătrunde pe tabloul principal.

Într-o partidă din turul I al calificărilor, cu Marcelo Tomas Barrios (Chile, 23 de ani, 230 ATP), Marius a cedat la capătul unei duel care a început luni, aproape de miezul nopţii, şi s-a terminat, astăzi! Asta deoarece, la un moment dat, partida s-a oprit, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Astăzi, la reluare, decisivul a intrat în tiebreak. Iar aici, Copil a cedat cu 5-7. Meciul s-a încheiat cu scorul de 4-6, 6-3, 7-6 pentru sportivul din Chile.

Pentru prezenţa sa în turul I al calificărilor, Marius Copil va încasa 10.000 de euro.

6 victorii şi 13 înfrângeri a înregistrat Marius Copil din 2020 până acum.  
Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare